Mercedes revine cu un mesaj de susţinere pentru Michael Schumacher

| 27 ianuarie 2014 | 0 Comments

Mesaj de susţinere pentru Michael Schumacher, pe monoposturile Mercedes

Un mesaj de susţinere pentru Michael Schumacher, aflat de patru săptămâni în comă după accidentul suferit la schi, în staţiunea franceză Meribel, va apărea pe monoposturile de Formula 1 Mercedes, care vor efectua, începând de marţi, primele teste oficiale în 2014, la Jerez (Spania), anunţă Mediafax.

Potrivit echipei germane, mesajul „#KeepFightingMichael” – continuă să lupţi, Michael, cu # înainte, pentru a le permite fanilor să-şi manifeste la rândul lor susţinerea pentru septuplul campion mondial de Formula 1 pe reţelele de socializare, va fi vizibil pe noile monoposturi W05, pe care Lewis Hamilton şi Nico Rosberg le vor pilota în testele de la Jerez, potrivit Mediafax.

Campion mondial de două ori cu Benetton şi de cinci ori cu Ferrari, Schumacher şi-a petrecut partea finală a carierei sportive, între 2010 şi 2012, la echipa Mercedes, fără a reuşi să câştige vreo cursă pentru marca germană. Totodată, înaintea debutului în Formula 1, el a făcut parte din programul Mercedes de dezvoltare a tinerilor piloţi.

Marș de susținere pentru Michael Schumacher la Spa-Francorchamps

Circa 500 de persoane au participat duminică, pe circuitul belgian Spa-Francorchamps, la un marș de susținere a fostului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, aflat în continuare în comă după accidentul de schi de la finele lunii decembrie, relatează presa belgiană.

Potrivit postului RTL-TVi, alături de fanii belgieni s-au aflat şi susţinători ai lui Schumacher veniţi din Franţa, Olanda, Anglia şi Germania.

Pe circuitul belgian, Schumacher a disputat primul său Grand Prix de Formula 1 în 1991 și tot aici a câștigat prima sa cursă, în 1992. Septuplul campion mondial este de asemenea cetățean de onoare al orașului Spa, menţionează Agerpres.

Imagine: MERCEDES AMG F1


Tags: , , , , , , ,

Category: Formula 1, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Mazda începe producția modelului MX-30, prima mașină electrică a companiei

Primul vehicul electric Mazda, un SUV versatil și elegant

Închide