Marco Wittmann a primit BMW M4 DTM Champion Edition

| 23 februarie 2015 | 0 Comments
Marco Wittmann - BMW M4 DTM Champion Edition (2)

Marco Wittmann – BMW M4 DTM Champion Edition

Marco Wittmann a primit BMW M4 DTM Champion Edition – Augusto Farfus va conduce pe şosele un BMW M4 Cabriolet

Wittmann conduce BMW M4 DTM Champion Edition


Marco Wittmann (Germania) a fost la BMW Welt din München (Germania) pentru a intra în posesia propriului BMW M4 DTM Champion Edition. BMW M GmbH a creat această ediţie a modelului BMW M4 Coupé pentru a-l omagia pe campionul DTM din 2014. Ca un tribut adus modelului de curse Ice-Watch BMW M4 DTM, versiunea Champion Edition este disponibilă exclusiv în nuanţa Alpine White. Modelul a fost modificat special de BMW Individual. Decorate cu benzi multicolore, capota motorului şi cea a portbagajului – ambele de culoare negru mat – realizează o conexiune vizuală cu cele ale BMW M4 DTM. Alte particularităţi de design sunt conturul portocaliu al grilei M a radiatorului, logo-ul M dispus în spatele pasajelor roţilor faţă, numărul 23 pe uşi, steagul şi înscrisul „WIT”, alături de „DTM Champion 2014”, pe geamurile laterale din spate.

Acelaşi acoperiş din fibră de carbon ca la modelul de serie şi liniile negre de design dispuse la nivelul pragurilor laterale subliniază conexiunea dintre versiunea de producţie şi cea de curse. BMW M4 DTM Champion Edition este echipat cu jante de 19 ţoli, din aliaj uşor, spliter frontal negru, lamele negre la pragurile laterale, flapsuri frontale din carbon, capace din carbon ale oglinzilor laterale, spoiler spate şi inserţie de carbon a difuzorului din gama de accesorii M Performance. Champion Edition îşi subliniază exclusivismul şi la interior. Plăcuţele pragurilor uşilor poartă autograful lui Marco Wittmann, în timp ce benzile decorative din carbon pentru interior – şi ele semnate de pilotul în vârstă de 24 de ani din Fürth (Germania) – poartă înscrisul „DTM Champion 2014” şi numărul de serie al automobilului.

Această ediţie este disponibilă într-o serie limitată: ca o legătură cu numărul de concurs folosit de Wittmann în sezonul trecut, doar 23 de unităţi ale acestui automobil premium exclusiv au fost produse. Fiecare exemplar este numerotat. Automobilele au fost comandate de clienţii BMW M din lumea întreagă, iar stocul s-a epuizat în scurt timp. Cei care au cumpărat această ediţie specială vor beneficia şi de o şedinţă de antrenament pe bucla Nordschleife de la Nürburgring (Germania), la care va fi prezent şi Wittmann pentru a oferi sfaturi clienţilor BMW M cu privire la modul în care automobilul să fie menţinut sub control.

Farfus a primit cheile noului său BMW


În viitor, Augusto Farfus (Brazilia) va putea să se bucure de traseu spre circuitele din DTM şi de alte călătorii în Monaco, acolo unde este reşedinţa lui – la volanul noului său BMW M4 Cabriolet. Chiar dacă temperaturile sunt unele de iarnă, acest lucru nu l-a împiedicat să intre în posesia cheilor automobilului BMW M automobile de culoare Moonstone metalizat. Cabrioletul foarte performant, deja un model foarte sportiv, a fost modificat cu ajutorul accesoriilor BMW M Performance, care include grilă de culoare neagră a radiatorului, difuzor spate şi spliter frontal din carbon.

Pachetul aerodinamic BMW M Performance evidenţiază suplimentar eleganţa dinamică şi apariţia sportivă ale BMW M4 Cabriolet. Decoraţiunile din carbon ale ţevilor de evacuare şi sistemul special de amortizare permit ca automobilul să ofere o acustică inconfundabilă. Prizele de aer M laterale, Air Curtain şi AirBreather are nu sunt singurele dotări ce amintesc de motorsport. Volanul BMW M Performance îmbrăcat în Alcantara, cu decoraţiuni din fibră de carbon şi Race Display, are o funcţie integrată de afişare în partea superioară. Cea mai recentă tehnologie OLED şi afişajele LED în două culori permit ca modurile Race, Sport şi EfficientDynamics să fie operate prin intermediul butoanelor integrate în zona de sprijin a degetului mare. „Cu toate accesoriile BMW M Performance integrate, BMW M4 Cabriolet este automobilul perfect pentru mine”, a spus Farfus, citat de Autostiri.ro. „Ca pilot de curse, îmi place că s-a folosit foarte mult fibra de carbon. Iar sunetul este fantastic.”

Sursa si imagine: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Campionatul Național de Rally Raid: Baja Satu Mare

26 de echipaje își dispută trofeul Baja Satu Mare, 3 din Cehia, 6 din Ungaria și 17 din România.

Închide