De-a lungul existenței sale de peste jumătate de secol, Raliul Brașovului a oferit o alternanță deosebită a drumurilor de asfalt și de macadam numeroaselor echipaje prezente, în cadrul mult îndrăgitului eveniment automobilistic de la poalele Tâmpei
Ediția 51 a celui mai longeviv raliu românesc se va desfășura în perioada 27-29 octombrie, marcând astfel finalul sezonului de raliuri în România. Pentru această ediție însă, organizatorul brașovean a decis să readucă în program drumurile forestiere din jurul Brașovului, macadamul fiind prezent pentru ultima oară la ediția din 2019. Așadar, pe parcursul celor două zile de concurs, de pe harta TESS Rally Brașov 51 nu vor lipsi celebrele probe „Valea Azugii” (PS Săcele), „Limbășel” (PS Azuga), „Glejerie” (PS Bran), acestora alăturându-se în acest sezon și „Valea Râșnoavei” (PS Pârâul Rece).
Pe aceeași hartă și totodată, în programul evenimentului revine și mult apreciata și așteptata probă specială spectacol desfășurată în centrul istoric al orașului, aceasta regăsindu-se sub numele de „Brașov Rally Show”. Din locațiile raliului nu va lipsi nici istorica Piață a Sfatului – gazda pentru Startul Festiv, parcul închis dar și pentru Festivitatea de Premiere a câștigătorilor; în timp ce Coresi Business Campus va găzdui parcul de service, iar Hotelul Ambient va fi gazdă pentru HQ-ul ediției din acest an a etapei brașovene.
„Suntem extrem de fericiți că, după câțiva ani de restricții și chiar de pribegie din cauza epidemiei care ne-a bulversat viețile, putem oferi numeroșilor participanți și spectatori un eveniment cu locații și program demne unui eveniment de talie națională și nu numai.” – a declarat domnul Stoica Bela, președintele clubului Auto Blic, organizatorul evenimentului.
TESS Rally Brașov – un Proiect Cofinanțat de Primăria Municipiului Brasov contează ca etapa finală a Campionatului Național de Raliuri Betano și este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul:
TESS Brașov, dealer Volkswagen și Audi, Mobil 1 prin Lubexpert în calitate de parteneri oficiali, de PRO X, Dinamic 92 Distribution, Net Bet, Omniasig, Zizin, Auto Chelu, TELL Security Sistems, TurboCar Serv în calitate de parteneri. Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Tehnosting, Comprest, Printink, Medacom, Konvekta, Infinity Trophy.
TESS Rally Brasov 51 – un Proiect Cofinanțat de Primăria Municipiului Brasov este organizat cu sprijinul Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov
Parteneri media: Zile si Nopti, Rock FM, BizBrașov, NewsBV.ro, Brasovstiri.ro
Informații suplimentare despre eveniment și ultimele noutăți pot fi accesate urmând unul din site-urile oficiale ale raliului: www.raliulbrasovului.ro, www.autorally.ro și www.fras.ro.
Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis autostiri.ro