spot_img

Junior Motorsport: retrospectiva sezonului 2023 în cifre

Clubul Junior Motorsport, creat pentru a da o șansă copiilor din România să intre în motorsport, fără a fi nevoie de un buget colosal, a bifat cel de-al treilea sezon competițional de la fondare. Concurând, ca și până acum, în trei campionate aflate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Junior Motorsport a dovedit încă o dată că strategia sa unică funcționează, iar anul viitor se anunță și mai interesant.

O echipă care se dedică creșterii și pregătirii copiilor pentru o carieră fructuoasă în motorsport este, la rândul său, obligat să crească, iar Junior Motorsport asta a făcut în 2023. Deși există de doar trei ani, clubul bucureștean se laudă acum cu o operațiune care se luptă pe trei fronturi, în Campionatul Național de Anduranță Auto (Romanian Endurance Series – RES), pe lângă Campionatele Naționale de Indemânare (CNIA), respectiv Super Slalom (CNSS).

„Am început anul cu dorința de a oferi copiilor tot ce este mai bun în motorsport punând la dispoziția lor cel mai bun material tehnic și instructori pe măsură. Finalul a fost apoteotic, copiii crescând de la o etapă la alta, concurând cu adulți de la egal la egal. Ei au reușit mai mereu să-și surclaseze adversarii mai în vârstă, în toate cele trei campionate la care au participat”, a spus George Ladopoulos, fondatorul Junior Motorsport.

Ce înseamnă această creștere? În 2023, Junior Motorsport a ajuns la 34 de copii -piloti licențiați- care au participat în cele trei campionate naționale: RES, Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA) și Campionatul Național de Super Slalom (CNSS). Pe parcursul anului, piloții echipei au urcat pe podium de 72 de ori, la individual și la echipe, efectuând 1.216 starturi și 8.500 de kilometri în regim de competiție. Acestor cifre li se adaugă cele din teste, Junior Motorsport concentrând pe o pregătire foarte atentă și intensivă a piloților prin multiple track day-uri. Per total, s-au parcurs peste 28.000 de kilometri de antrenamente sub ochii atenți a cinci instructori.

La finalul campionatelor, copiii au obținut 11 podiumuri, un titlu de campion național absolut la juniori, trei titluri de campioni naționali la categorii de vârstă și titlul de campioni naționali la echipe. În plus, Junior Motorsport a susținut activ o inițiativă în premieră în România, anume prima ediție a cursei de 12 ore ce a avut loc după finalul sezonului de RES. Această întrecere, împărțită în două segmente de câte șase ore fiecare, a fost o provocare deosebită pe care echipa a trecut-o cu brio, cu victorie la clasa A1.

„Cifrele vorbesc de la sine. Suntem o organizație mare care necesită multă muncă, dedicație, profesionalism și, nu în ultimul rând, un management eficient ca să putem gestiona numărul mare de copii, personal și operațiuni desfășurate în cadrul acestui proiect. De asemenea, e nevoie de resurse, ca să pregătim viitorul pe măsura rezultatelor”, a punctat Georgios Ladopoulos, reflectând asupra acestui an. 2023 a fost important deoarece echipa a introdus, în RES, mașini cu tracțiune spate pentru a-i pregăti pe piloții mai experimentați pentru acest tip de automobile. Progresul lor a fost apoi analizat și pus în perspectivă și de un fost pilot cu rezultate la nivel internațional, Elisa Giordan, actual trainer Porsche în Italia.

„Suntem convinși că drumul este încă lung și munca noastră din culise, care nu prea se vede, va fi în continuare una titanică pentru a putea să reușim să ținem tot organismul acesta în continuă mișcare și creștere”, a adăugat George Ladopoulos. „Într-un final, am deschis un drum și ne asumăm reușitele și chiar eventuale eșecuri, dar suntem pionieri și mergem înainte. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au încredere în noi, care se implică în acest proiect și care ne ajută să scoatem în evidență noi talente ale motorsportului românesc”, a adăugat acesta.

Echipa Junior Motorsport pregătește deja programul competițional pentru anul 2024, trăgând linie și luând în calcul toate cele învățate în acest sezon. Mai multe detalii cu privire la numele piloților și a campionatelor în care se va implica clubul bucureștean vor putea fi oferite în viitor, dar echipa analizează posibilitatea creșterii efectivelor pe toată linia, iar dezideratul participărilor internaționale nu a dispărut nici el.

Sursa si imagine: comunicat remis autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri