- Audi câștigă de partea sa un nou expert de top, pentru ambițiosul său proiect de Formula 1
- Mattia Binotto și Jonathan Wheatley vor fi cei doi lideri ai echipei de management pentru Sauber Motorsport AG
- Gernot Döllner, CEO Audi: „Experiența și abilitățile noastre ne vor ajuta să ne dezvoltăm rapid în lumea aceasta extrem de competitivă a Formulei 1.”
La doar câteva zile după ce, odată cu numirea lui Mattia Binotto, a fost realiniat managementul viitoarei echipe de uzină F1, Audi a făcut deja următorul pas. În persoana lui Jonathan Wheatley, Audi și-a asigurat serviciile a încă unui expert de top pentru ambițiosul său proiect în Formula 1.
„Sunt încântat că am reușit să îl câștigăm de partea noastră pe Jonathan Wheatley, în calitate de director al viitoarei noastre echipe de Formula 1,” a declarat Gernot Döllner, CEO AUDI AG.
„În cariera sa din Formula 1, Jonathan a jucat un rol important în foarte multe victorii din Formula 1 și Campionatul Mondial și are o experiență vastă în domeniu. Este un câștig cu adevărat valoros pentru echipa noastră.”
Jonathan Wheatley și-a început cariera în Formula 1 la începutul anilor 90, la Benetton Formula One, unde a avansat până la poziția de mecanic șef. Apoi, el s-a mutat la nou înființata echipă Red Bull Racing, unde a avut mare succes în calitate de director sportiv. În timpul petrecut la Red Bull Racing, Wheatley a fost implicat în obținerea tuturor celor șase victorii la categoria constructorilor, precum și a celor șapte victorii la categoria piloților în Campionatul Mondial.
Mattia Binotto și Jonathan Wheatley vor forma împreună echipa de management de top a Sauber Motorsport AG. În noile lor poziții, ambii îi vor raporta direct lui Gernot Döllner, Președintele Consiliului de Administrație al Sauber Motorsport AG. Ei își vor asuma responsabilitatea comună pentru succesul echipei de Formula 1. Sarcinile sunt clar împărțite, responsabilitățile fiind definite separat.
În calitate de COO și CTO, Mattia Binotto preia conducerea operativă a Sauber Motorsport AG, la sediul din Hinwil, precum și dezvoltarea tehnică a viitoarelor mașini de curse.
Preluând acest rol, el este interfața tehnică generală dintre echipele de dezvoltare din Hinwil și compania Audi Formula Racing GmbH de la sediul Audi din Neuburg an der Donau, companie ce este responsabilă pentru dezvoltarea sistemului de propulsie.
Până cel târziu în iulie 2025, Jonathan Wheatley va completa noua echipă de management Audi pentru Formula 1, în rolul de director al echipei de piloți și purtător de cuvânt al echipei de management. El se va concentra mai ales pe performanțele în concurs ale viitoarei echipe de uzină F1, precum și pe gestionarea operațională a tuturor evenimentelor de concurs și pe reprezentarea Audi la nivel de echipă în chestiunile legate de Formula 1.
Optarea pentru o echipă dublă de management face parte din măsurile de realiniere a structurii de control a viitoarei echipe de fabrică, în contextul preluării integrale de către Audi a tuturor acțiunilor din Grupul Sauber.
„Odată cu numirea lui Jonathan și a lui Mattia, am făcut un pas decisiv spre intrarea noastră în Formula 1”, a declarat Gernot Döllner. „Sunt convins că angajând acești doi experți, am reușit să asigurăm un nivel extrem de ridicat de competență pentru Audi.
Experiența și abilitățile noastre ne vor ajuta să avansăm rapid în lumea extrem de competitivă a Formulei 1.”
Jonathan Wheatley, viitorul director al echipei Audi F1, a declarat: „Sunt extrem de mândru că am făcut parte din Red Bull Racing Journey în ultimii optsprezece ani și voi pleca de acolo cu multe amintiri dragi.
Cu toate acestea, oportunitatea de a juca un rol activ în intrarea mărcii Audi în Formula 1, ca șef al unei echipe de uzină, este o perspectivă unică și interesantă, astfel că aștept cu nerăbdare această provocare. De asemenea, mă bucur să lucrez împreună cu Mattia, pe care îl cunosc de mulți ani și care este persoana potrivită pentru a colabora în acest proiect interesant.”
Mattia Binotto, COO și CTO al Sauber Motorsport AG, a declarat: „Îl cunosc pe Jonathan de mulți ani și îl consider un expert foarte pasionat și cu multă experiență în motorsport. 2026 nu este foarte departe și aștept cu nerăbdare să înființez noua echipă de Formula 1 pentru Audi, împreună cu Jonathan și să o conducem împreună spre succes.”
VIA: AUDI