spot_img

Inceput de sezon optimist pentru Adi Raspopa si Cosmin Diacu

Podium 2RMA@Raliul Harghitei 2015Dupa ce anul trecut doar 4 puncte i-au despartit pe Adi Raspopa si Cosmin Diacu de titlul de campioni la categoria automobilelor cu 2 Roti Motrice, cei doi urmeaza sa ia startul, la fel de optimisti, la Tess Rally 45 Pro – X Brasov, prima etapa a Campionatului National de Raliuri din acest sezon, programata in perioada 25-27 martie.

In cele sase luni scurse de la terminarea campionatului trecut, in sanul echipei au intervenit cateva schimbari. „Datorita climatului economic, cei doi mecanici ai echipei de asistenta tehnica de la Pro Motor Ramnicu Valcea, coordonata de Mugurel Pirscoveanu, au ales o alta tara in care sa lucreze. Vreau sa le multumesc si pe aceasta cale lui Florin Anicescu si Ionut Casoni pentru profesionalismul si devotamentul de care au dat dovada in cei trei ani de zile in care am colaborat. Cu Mugurel voi mai colabora punctual la unele etape si sper sa reuseasca sa fie prezent in parcul de service. Pentru sezonul acesta, asistenta tehnica va fi asigurata de Colina Motors si sunt convins ca vor face tot ce le sta in putere pentru ca noi sa fim feriti de probleme tehnice” a spus Adi Raspopa.
Daca pana in urma cu cateva zile, prezenta la startul primei etape din Campionatul National de Raliuri nu era certa, Adi Raspopa si Cosmin Diacu au reusit sa-si asigure suportul unor companii dornice sa-i sprijine in incercarea lor de a castiga un nou titlu de campioni nationali.

„Exista un proverb romanesc pe care cu totii il cunoastem iar startul nostru la Tess Rally 45 Pro-X va fi posibil multumita prietenului si fostului coleg de facultate, Andrei Boriceanu, manager al companiei Turbo Car Serv din Brasov, care s-a hotarat sa ne sustina si sa imbrace masina noastra in culorile companiei sale. Bineinteles, din nou, fostul meu copilot Catalin Grigoriu a facut un efort pentru ca noi sa putem lua startul si sper sa-mi rasplatesc partenerii cu o noua victorie la Brasov.” a mai adaugat Adi Raspopa, citat de autostiri.ro.

Tess Rally 45 Pro-X Brasov, prima etapa din sezonul 2016 al Campionatului National de Raliuri, se va desfasura in perioada 25 – 27 martie si propune concurentilor in acest an un format compact, cu opt probe speciale, impartite de-a lungul zilelor de sambata si duminica. Ca si noutate pentru acest sezon este introducerea conceptului de Power Stage, inspirata din Campionatul Mondial de Raliuri, proba la capatul careia primii trei sositi vor primi puncte suplimentare in clasamentul general. Startul festiv este programat vineri, pe 25 martie, in Piata Sfatului din Brasov iar festivitatea de premiere va avea loc duminica, pe 27 martie, la Coresi Shopping Resort.

„Este evident faptul ca ne dorim o victorie la Brasov, mai ales dupa evolutia foarte buna pe care am avut-o anul trecut, cand am reusit sa ne clasam pe pozitia a doua si a treia la capatul probei regina, Cheia – Babarunca. Sunt usor dezamagit ca nu am reusit sa facem niciun fel de teste anul acesta dar sper sa ne gasim ritmul potrivit cat mai repede. Asa cum am mai spus-o, acest raliu se castiga pe Babarunca dar se poate pierde pe oricare alta proba.” si-a explicat Adi Raspopa strategia sa pentru aceasta cursa.

„Chiar daca avem asigurata participarea doar la aceasta etapa, sunt optimist ca vom reusi sa improvizam bugetul necesar si pentru restul campionatului. Vreau sa-i urez multa bafta si fostului meu copilot, Catalin Grigoriu, care-l va avea in dreapta sa la Brasov pe Lucian Florea, pe care l-ati mai vazut in postura de pilot pe echipajul de deschidere in Raliul Moldovei Bacau. E prima oara cand participa la un raliu pe asfalt si sper sa-i ofer toate informatiile necesare pentru a avea un parcurs cat mai bun. In rest, ne dorim ca vremea sa tina cu noi, sa fie prezenti cat mai multi spectatori pe marginea probelor speciale si sa pornim cu totii cu dreptul in acest sezon.” a mai spus Adi Raspopa, citat de autostiri.ro.

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu sunt sustinuti in sezonul 2016 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Comfert/Origin Enterprise, Turbo Car Serv Brasov cat si de partenerii tehnici, GoPro prin xtremvideo.ro si rca ieftin/pint.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri