Hidrogenul verde și bateria sunt noul aur pentru Europa

| 19 noiembrie 2020 | 0 Comments

Hidrogenul „verde” și bateria Li-Io sunt pe cale să devină noul aur pentru Europa. Speakeri români și străini au prezentat, la  Forumul Virtual de Energie Verde (București, 12 noiembrie), principalele soluții ce ar trebui adoptate, atât din perspectiva businessului, cât și a cercetării, pentru reducerea poluării mediului generate de transport. De altfel, potrivit Green Deal-ului lansat de Comisia Europeană, transportul este principala sursă de poluare asupra căreia se impun intervenții rapide concertate.

Potrivit Ministerului Mediului, cele 3 mari surse de poluare din marile orașe sunt traficul, încălzirea locuințelor, unde se ard tot felul demateriale și arderile ilegale de deșeuri. În privința transportului, „România are cea mai mare primă pentru achiziționarea de automobile electrice, de aproape 10.000 de euro (45.000 lei)”, a spus ministrul Mediului Mircea Fechet, în deschiderea Forumul Virtual de Energie Verde  – sursă reală de mobilitate electrică durabilă, organizat sub egida organizației europene AUTOBEST Summit Series.

Ministrul a mai menționat că se caută și alte scheme de ajutor de stat sau alte mecanisme financiare prin care să fie sprijinită achiziția de autovehicule electrice pentru servicii de transport tip taxi și curierat.

Speakerii englezi invitați în Forum au arătat la unison că soluția validată de furnizare a energiei electrice la bordul autoturismelor este bateria Li-Io. Această tehnologie se va îmbunătăți în următorii ani prin folosirea de noi tehnologii de tip Iron Phosphate, high nikel, Sodiu Ion sau Lithium Sulphur. Aceste noi tehnologii vor permite creșterea puterii și a densității energetice și, în același timp, prețuri scăzute pentru baterii. Andrew Palmer, ex-CEO Aston Martin, a subliniat că la 100 $/ kWh de baterie, prețul EV devine comparabil cu versiunea similară ICE.

O altă promisiune pare a fi bateria Solid State, deși specialiștii străini au arătat în cadrul Forumului Virtual de Energie Verde că producția industrială a nu se va concretiza mai devreme de 2030. Merită să așteptăm până atunci?

Greg Archer,  directorul celui mai important grup european de campanii de transport ecologic – Transport & Environment’s (T&E), este tranșant: „Această opțiune Nnu va mai conta în niciun fel în competiție. Până  vor sosi bateriile Solid State, toate celelalte tehnologii Li-Io vor evolua atât de spectaculos în această decadă, încât soluția Solid State va fi mai puțin performantă.”

Hidrogenul „verde” – noul aur al Europei

La ora actuală există tehnologii mature pentru producția hidrogenului de tip „albastru” și „gri”, ambele poluante. În Green Deal-ul propus de Comisia Europeană este avansată și încurajată producția de hidrogen „verde”.

„În strategia Comisiei Europene privind hidrogenul, există hidrogenul regenerabil sau hidrogenul produs prin electroliza apei,  într-un electrolizor alimentat cu energie electrică, și hidrogenul produs din energie electrică regenerabilă, în special, astfel încât, atunci când produci acest hidrogen, absolut tot ceea ce contribuie la regenerarea lui să fie de natură «verde». Are emisie limitată de noxe pe parcursul întregului său ciclu de viață, până când se ajunge la utilizatorul final, iar tendința globală este ca acest hidrogen «verde», care deocamdată se găsește în laboratoare și abia așteaptă să fie lansat, să aibă, totuși, o curbă descendentă a costurilor de producție, pentru că aici este problema în acest moment”, a declarat Bogdan Păun, manager Project Management Department – Hidroelectrica.

Potrivit Acordului Verde (Green Deal), etapele hidrogenului sunt prognozate până în anul 2050. Mai exact. până în anul 2024, UE s-a angajat la o țintă de cel puțin 6 GW obținuți prin electrolizare cu hidrogen.  Pentru 2030 ținta este de 40GW, urmând ca în 2050 să se ajungă la 500 GW, energie produsă pe baza hidrogenului.

Hidroelectrica se află deja într-un parteneriat solid cu o companie occidentală pentru a produce și, mai ales, transporta hidrogenul pe o rută europeană.

„Producția de hidrogen urmează să aibă loc în România. Există, de ceva vreme, destul de multă teamă în modalitatea în care se tratează transportul hidrogenului pe distanțe mai lungi. Iată că o firmă germană a găsit o tehnologie, a patentat-o și poate fi folosită: hidrogenul este impregnat, exact cum un burete se impregnează cu apă, cu un ulei organic, creându-se așa-numitul LOHC (Liquid-Organic-Hydrogen-Carriers). Odată impregnat și odată hidrogenat acest ulei, el devine, practic, inert și poate fi transportat ca orice fel de ulei organic, fie pe barje, pe tancuri specializate, fie cu trenul sau pe căi auto, cu anumite tiruri specializate pe transportul uleiurilor. Așadar, el devine transportabil cu riscuri minime până la destinația unde se face din nou reconversia, dehidrogenarea acestui ulei, adică separarea dintre uleiul propriu-zis și uleiul care se colectează în punctul de distribuție finală.

Barjele se transportă în amonte (Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria și Germania), unde partenerii noștri din Vest au găsit deja un angajament pentru a putea prelua acest hidrogen. Deci, iată, că odată produs în România, avem deja niște piețe de desfacere pregătite pentru a absorbi acest hidrogen și realizăm pe Dunăre, practic, o conductă plutitoare, o flotă desemnată care funcționează într-un regim carusel, plecând din România și ajungând până în Germania, unde există interesul pentru a se depozita, iar ulterior, distribui acest hidrogen”, a explicat managerul Hidroelectrica, Bogdan Păun.

Producția de hidrogen ar putea fi folosită și în alimentarea camioanelor. Acestea transportă încărcături substanțiale, pe distanțe foarte mari, cu opriri pentru realimentare cât mai scurte posibil. În acest caz, soluția EV nu poate funcționa. Profesorul englez David Greenwood,  liderul echipei de cercetători ai Centrului de Sisteme de Propulsie Avansate din cadrul Universității Warwick, a explicat că la un camion de 40t, pentru o autonomie de 800 km, este nevoie de o baterie de 9t, care implică un cost de 150.000 de dolari. Pentru încărcarea acestei baterii în 30 de minute, este nevoie, teoretic, de o stație de 2MW, iar această soluție este, din start, exclusă.

Soluția celulei de combustibil cu hidrogen are avantajul că alimentarea este mult mai rapidă și mult mai ieftină pe camion. Profesorul Greenwood a arătat că aceeași autonomie se poate obține cu doar 30 kg de hidrogen care implică costuri de 15.000 de dolari/camion: adică nu doar de 10 ori mai puțin decât EV, dar și mult mai rezonabil în ecuația economică a unui camion greu.

Electromobilitatea în România

Finanțarea proiectului de producție a hidrogenului „verde”, menționat de managerul Hidroelectrica și aflat în faza de studiu de fezabilitate, are la bază un mecanism european IPCEI, creat de Comisia Europeană. Acesta presupune că mai multe state membre identifică tehnologii din agenda comisiei UE, pe care le-ar dori finanțate, în contextul unui interes național pentru dezvoltarea ulterioară a tehnologiei respective. Primul IPCEI deja constituit și funcțional este un IPCEI dedicat bateriilor. Șapte state au decis că dezvoltarea de noi tehnologii pentru baterii reprezintă un element important pentru strategia națională, prin urmare vor cofinanța aceste tehnologii din fonduri naționale. Aceste este primul succes story din UE!

„În ceea ce privește hidrogenul, pot să vă spun că există un interes major și clar din partea Germaniei, Austriei, Olandei și, mai nou, a României, astfel încât deja se pun bazele să realizăm acest deziderat de a produce hidrogen «verde». Bineînțeles, la început, la costurile existente, urmând ca în 10, 15, 20 de ani, aceste costuri să scadă, iar această producție de hidrogen «verde» să devină din ce în ce mai fezabilă”, a conchis Bogdan Păun.

Potrivit managerului Hidroelectrica, programul IPCEI din care face parte România este una din cele mai avansate inițiative europene în zona hidrogenului „verde”.

Stațiile de încărcare rapidă – în planurile imediate ale Hidroelectrica

Infrastructura deficitară este principala piedică a șoferilor. În cazul EV, lipsa stațiilor de încărcare este mereu semnalată de șoferi. Bogdan Badea, președintele Consiliului de Directori Hidroelectrica, a explicat în cadrul Forumului Virtual de Energie Verde că „vrem să dăm drumul chiar în acest la licitație pentru studiile de fezabilitate pentru amplasarea a 5 stații de încărcare rapidă în zone circulate din România, cuplate pe culoarele importante de transport din România”. Compania de stat a anunțat că, totodată, va instala stații de încărcare în sediile din București și din țară.

„Avem avantajul că suntem producători de electricitate și ceea ce vom încerca să facem este să cuplăm acele zone și acele centrale pe care le avem în vecinătatea unor culoare importante de transport, de exemplu, Valea Oltului, una dintre cele mai circulate rute din România și unde avem o salbă de centrale, unde, cred că lângă ele s-ar potrivi foarte bine niște stații de încărcare.

Pe de-o parte, utilizatorii de automobile electrice să nu se abată de la drumul pe care-l au și în același timp să asigurăm și o infrastructură care să permită o încărcare rapidă.

Este un proiect-pilot. Odată ce-și va dovedi viabilitatea, și sunt convins că e o chestiune de timp să-și dovedească viabilitatea, pentru că numărul de mașini electrice și în România a crescut foarte mult în ultima perioadă și trendul se va menține, să implementăm acest tip de infrastructură la scară largă”, a spus președintele Bogdan Badea.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noile tehnologii sprijină siguranța la volan

Artificial Intelligence.. Electrificare totală. Oncoming Lane Mitigation. Condusul autonom. Sisteme de monitorizare video a șoferului. Tehnologie din aviația militară. Realitatea...

Închide