spot_img

Giri: „Orice punct contează asa că vrem cât mai multe la Arad”

Dan Gîrtofan si Adrian Berghea au uitat deja ghinionul de la Sibiu, prima etapă IRC din România, si se concentrează acum pe runda a 6-a a CNR Dunlop, Raliul Aradului, care va avea loc vineri si sâmbătă. Giri si Adi au efectuat deja recunoasterile si s-au declarat încântati de probele arădene.

„Este un traseu foarte frumos, cu un macadam bun. Probele seamănă un pic cu cele din Finlanda, cu diferenta că sunt mai tehnice, iar vitezele nu sunt asa de mari. Dacă la Sibiu, macadamul era dur, însă vitezele erau mari, la Arad, traseul este mult mai bun, dar mai tehnic si mai dificil, cu probe înguste si mai lente”, a explicat Dan Gîrtofan.

Giri a precizat că se anuntă o luptă strânsă la Arad, mai ales că la întrecere vor fi la start si pilotii din tara vecină, Ungaria: „Va fi doar o luptă teoretică între noi si cei din Ungaria, pentru că fiecare va puncta în campionatul său. Este bine că vor fi atâtia piloti valorosi la start, pentru că vom avea niste etaloane si vom putea face comparatii. În ceea ce priveste disputa din CNR, lupta se anuntă una foarte interesantă.

Cei din fata clasamentului nu prea au avut parte de abandonuri, iar la Sibiu au acumulat foarte mult puncte, ceea ce a schimbat un pic clasamentul, dar disputa este în continuare deschisă si sunt convis că va rămâne asa până la final. S-a văzut că orice punct contează, astfel că sperăm ca la Arad să ne păstrăm ritmul din a doua zi de la Sibiu si să acumulăm puncte cât mai multe pentru a rămâne în competitia pentru locurile de la vârful clasamentului”.

Dan Gîrtofan doreste să le multumească partenerilor principali Škoda România si Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar si celorlalti sustinători foarte importanti, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România si www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Sursa: comunicat de presa Bogdan Popescu, PR Officer

Foto: remis  publicatiei autostiri.ro prin comunicatul de presa

Related Articles

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri