Astăzi, gladiatorii Formulei 1 se vor lupta pe circuitul Gilles Villeneuve pentru un loc în galeria selectă a învingătorilor de pe traseul canadian. Autostiri vă prezintă astăzi, pe scurt, cam ce a însemnat Gilles Villeneuve pentru Formula 1.
Acest articol nu este menit să introducă în calcul date tehnice și ecuații de natură tehnică. Din start, cei doritori de asemenea idei pot căuta alte articole, foarte bine documentate și scrise de jurnaliștii cu o expertiză tehnică mult mai amplî. Astăzi ne vom ocupa doar de ceea ce a însemnat Gilles Villeneuve, omul.
Născut pe 18 ianuarie 1950, Gilles a fost dintotdeauna o prezență aparte. A început în cursele de snow mobile, a trecut prin cursele de pistă nord americane, ca apoi, prin ochiul rafinat al lui James Hunt, să fie adus la McLaren pentru Marele Premiu al Marii Britanii din 1977.
Doar o problemă tehnică l-a privat de un excelent loc 4 pe micul canadian. Totuși, această evoluție senzațională l-a adus în vederile lui Enzo Ferrari, cel care căuta acum un nou erou, după ce Niki Lauda își anunțase plecarea la Brabham începând cu 1978.
În ultimele două curse din 1977, Gilles a debutat la Ferrari. Din păcate, în Japonia, după un incident dur cu Ronnie Peterson, soldat cu o victimă, Gilles a primit renumele unui pilot foarte impulsiv. Din nefericire, această latură avea să-l ghideze pentru tot restul scurtei sale cariere în Formula 1.
Un an mai târziu, în 1978, Villeneuve s-a impus în Canada pe circuitul ce astăzi îi poartă cu mândrie numele. Un sezon mai degrabă modest avea însă să se încheie pe cai mari cu această victorie de pe tărâm propriu. Nici în cele mai frumoase vise, Gilles nu avea să știe ce va însemna 1979 pentru el.
Un an bun pentru Ferrari, căci în sfârșit, echipa de la Maranello a adus un monopost pe măsura valorii lui Villeneuve. Din nefericire pentru el, Jody Scheckter a fost mai bun și s-a încoronat campion la finele anului. Dar asta are mai puțină importanță, mai ales după escapada nebună de la Zandvoort sau după dominația categorică pe ploaia americană de la Watkins Glen.
Cel mai important moment din 1979 și aș spune din întreaga carieră l-a reprezentat grand prix-ul francez de la Dijon. După o bătălie de 80 de tururi, ultima buclă a scris noi file de istorie în Formula 1. Un duel de la egal la egal cu Rene Arnoux, cu depășiri multiple între cei doi, s-a încheiat favorabil pentru Gilles, iar canadianul a încheiat pe locul secund la finele cursei.
De altfel, el avea să încheie pe locul secund la finele campionatului, în urma lui Jody Scheckter. Circumstanțele au ținut mai degrabă de ordinele de echipă, dar Gilles, mereu corect a respectat indicațiile primite, așteptând cuminte o nouă șansă la gloria supremă, titlul mondial.
1980 și 1981 au fost sezoanele în care renumele lui Gilles a penetrat limitele realului și l-au aruncat definitiv în legendă. Cele două victorii aproape imposibile din 1981, au făcut ca Enzo Ferrari să găsească comparații cu o feblețe mai veche de-a sa, Tazio Nuvolari.
Cum să nu rămâi impresionat de depășirea suprarealistă făcută asupra lui Alan Jones la Monaco, fie și datorată circumstanțelor tehnice precare ale monopostului Williams. Un tur întreg înainte și un tur întreg după realizarea depășirii, Gilles a fost ovaționat la scenă deschisă de publicul monegasc. Mai nimeni nu a mai primit de la el un asemenea tratament princiar…
Micul Prinț, așa cum era deja supranumit, avea însă să facă o cursă și mai mare două săptămâni mai târziu. În probabil cea mai mare cursă defensivă din istoria campionatului mondial, Gilles a ținut în spatele său cinci monoposturi mult mai rapide, iar Jarama a fost scena celei mai frumoase reprezentații marca Gilles Villeneuve.
Din nefericire, restul sezonului nu a fost la fel de magic, căci monopostul Ferrari și-a arătat limitele mult mai des decât ar fi fost cazul. Totuși, prin cele două succese stagionale, Gilles a încheiat pe 7, dar în topurile de specialitate el a fost primul.
1982 avea să aducă noi speranțe pentru Ferrari și Villeneuve. Un coechipier foarte bătăios, în persoana lui Didier Pironi n-a fost însă de acord. Cu un podium obținut în debutul sezonului și o descalificare controversată în Statele Unite, după ce a încheiat pe trei, Gilles revenea în Europa cu mari speranțe la prima victorie din sezon.
O cursă marcată de boicotul multor echipe a adunat la start doar 14 monoposturi. Gilles a fost cel mai rapid om în cursă, iar nimic nu se părea că-l va stopa din drumul său spre o nouă victorie. Totul a fost perfect, până când Didier Pironi a decis altceva.
Uluit de insistențele coechipierului din Hexagon, Gilles a forțat nota și a încercat să revină în fruntea întrecerii. Zis și făcut. Doar că în ultimul tur, Pironi a decis din nou să joace în favoarea sa și a încheiat victorios etapa sanmarineză de la Imola.
Podiumul de după cursă a ilustrat perfect starea de fapt a lucrurilor. Contrastul evident între reacțiile lui Villeneuve și Pironi a fost vizibil cu ochiul liber. De altfel, Gilles a jurat că nu va mai vorbi niciodată cu Pironi, iar din păcate, s-a ținut de cuvânt.
Două săptămâni mai târziu, în calificările de la Zolder, contând pentru Marele Premiu al Belgiei, Villeneuve și-a pierdut viața în urma unui accident înspăimântător. În încercarea de a trece de Jochen Mass, Gilles a calculat greșit traiectoria germanului și a intrat în plin în acesta, fiind aruncat din monopostul Ferrari.
Cu toate încercările aproape suprarealiste de a-i salva viața, decesul lui Gilles a fost constat aproape imediat după incidentul propriu-zis. Astfel, pe 8 mai 1982, o legendă a plecat dintre noi. Cu toate acestea, Gilles, în toată naivitatea lui declarase că nimic nu i se poate întâmpla.
Personalitatea lui Gilles a fost foarte contrastantă. Dacă în afara monopostului el era descris ca fiind foarte calm și rațional, la volan el era o cu totul altă persoană. Asemeni lui Clark Kent, Gilles devenea un super erou când concura și crea spectacol pentru tifosi Ferrari.
Mult mai complex, aș tinde să cred că Gilles a fost ultimul romantic al Formulei 1, căci firea sa plină de suspans și cu tendințe eroice evidente nu prea se preta spre ceea ce devenea Formula 1 la momentul 1982, un mamut corporatist. Dacă l-am defini pe Gilles în câteva cuvinte, cam așa ar trebui elogiat.
Un om mic de statură, cu o voință și patimă uriașă!
