spot_img

Gabriel ENE: Trofeul Câmpulung Muscel şi dorința unui nou rezultat bun

Anul trecut Gabriel ENE reuşea cel mai bun rezultat al carierei sale din Campionatul Național de Viteză în Coastă, în cadrul Trofeului Câmpulung Muscel. Locul al treilea în clasamentul general, obținut în cadrul frumoasei etape argeşene, a fost rezultatul a trei ani de participari la etapele de viteză in coastă din România.

În acest an Trofeul Câmpulung Muscel va reprezenta penultima etapă a sezonului competițional 2017 al Campionatului Național de Viteză în Coastă şi va avea loc în perioada 23-24 septembrie 2017.

Pilotul echipei Shark Racing porneşte spre cea de-a şaptea etapă a sezonului cu aceleaşi obiectiv declarat de la startul sezonului şi anume acela de a obține cel mai bun loc în clasamentul rezervat automobilelor cu două roți motrice.

Frumoasa etapă de la Câmpulung Muscel are o însemnatate deosebită pentru mine în primul rând pentru faptul că aici am obținut cel mai bun rezultat din cadrul curselor de coastă, dar şi datorită faptului că publicul din Câmpulung Muscel este extraordinar şi îți dă de fiecare dată o energie pozitivă.

Ma bucură faptul că organizatorii s-au mobilizat şi au reparat suprafața de concurs acolo unde a fost necesar şi sperăm să avem parte de cele mai bune condiții pentru a oferi spectatorilor, care vor fi prezenți pe margine, o cursă la zecimi de secunda.

Lupta din cadrul grupei rezervată automobilelor cu două roti motrice a devenit foarte disputată şi oricare din cei patru piloți de la vârful ierarhiei poate deveni campion, fapt care creşte spectaculozitatea pentru fani.

Voi incerca din nou să obțin un rezultat bun şi să încânt publicul care va fi prezent pe marginea traseului de concurs, cu o evoluție bună. declara Gabriel ENE, liderul la zi al grupei automobilelor cu două roți motrice, citat de autostiri.ro.

Prima zi a competiției, 23 septembrie, va fi alcatuită din trei manşe de recunoasteri cu începere de la orele 8.30, urmate de trei manşe de antrenamente cronometrate cu începere de la orele 13.30. Ziua de duminică, 24 septembrie, va debuta cu cele două manşe de recunoaşteri, urmate de cele două urcări de concurs cu începere de la orele 12:00, respectiv 13:30.

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies.

Credit foto: RallyCow- Stefan Bejenaru

Sursa: comunicat remis autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri