spot_img

Formula 1: Noile reguli sportive

Noile reguli sportive din Campionatul mondial F1

Federaţia internaţională de automobilism (FIA) a validat, la începutul lunii martie, la Milano, câteva mici modificări ale regulamentelor sportive pentru sezonul 2012, principalele schimbări fiind precizate de Charlie Whiting, director de cursă în Formula 1, la Melbourne, cu prilejul debutului noii ediţii.

Comportament pe pistă

Orice concurent care se află în situaţia iminentă de a fi depăşit de un altul nu poate schimba direcţia decât o singură dată, în cadrul manevrelor sale de apărare, iar când revine pe traiectorie trebuie să lase spaţiul corespunzător de lăţimea unei maşini între el şi marginea pistei.În acelaşi sens, o altă precizare utilă: piloţii nu pot ieşi temporar de pe pistă (prin trecerea cu toate cele 4 roţi de cealaltă parte a liniei albe) fără „motiv valabil”, în niciun caz pentru a obţine cel mai mic avantaj (prin tăierea unei şicane sau a unui viraj, de exemplu).

Maşina de securitate

La fiecare ieşire a maşinii de securitate, concurenţii plasaţi în faţa liderilor, pentru că au aproape un tur întârziere, şi care se află pe punctul de a fi (re) depăşiţi de lideri, trebuie să se replaseze în coada plutonului în timpul perioadei de neutralizare, iar aceasta chiar dacă astfel li se permite să recupereze turul de întârziere, pentru a nu jena liderii când va reporni cursa.

Această măsură va fi aplicată la dispoziţia directorului cursei, în funcţie de condiţiile de vizibilitate. Maşina de securitate a intervenit de 12 ori în 2011, în timpul a 7 curse, în loc de 21 de ori în 12 curse în sezonul 2010.

Durata cursei

Niciun Mare Premiu nu va putea dura mai mult de 4 ore, a decis FIA, iar aceasta ca urmare a Marelui Premiu al Canadei 2011, câştigat de britanicul Jenson Button (McLaren), care a durat peste 4 ore (4h04’39”), dintre care doar 57 minute de cursă efectivă.

Teste în timpul sezonului

Spre deosebire de sezoanele precedente, la cererea echipelor, o şedinţă de 4 zile va avea loc după primele 4 Mari Premii exotice (Australia, Malayezia, China, Bahrein), la începutul lunii mai. Respectiva şedinţă va avea loc între 1 şi 3 mai, pe circuitul italian de la Mugello, înaintea Marilor Premii ale Europei (Valencia) şi cel din Monaco.

Stingerea

În cazul Marilor Premii disputate în nocturnă, precum cel de la Singapore, stingerea destinată să împiedice mecanicii şi inginerii să lucreze noaptea nu se va aplica angajaţilor serviciilor de catering, marketing şi serviciilor de presă.

Sursa: Agerpres

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,563FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri