Fernando Alonso ia în calcul retragerea din Formula 1

| 21 iulie 2016 | 0 Comments

Într-un interviu recent acordat presei italiene, Fernando Alonso a confirmat că va lua în calcul retragerea din Formula 1 dacă regulamentul tehnic nu se va schimba în direcția dorită.

Ibericul a fost vizibil deranjat de faptul că tehnologia din spatele actualelor monoposturi joacă un rol mult prea important în determinarea clasamentelor finale. Alonso, aflat la al 16-lea sezon petrecut în Formula 1 a reiterat ideea retragerii din competiție dacă regulamentul tehnic actual va fi menținut.

El susține că acest ansamblu tehnic nu favorizează cursele propriu-zise, ci latura inginerească a competiție. Alonso a confirmat încă o dată interesul pentru Indy 500 și Le Mans. De altfel, în ultima perioadă zvonuri tot mai intense ca răsunet îl dau pe spaniol în anduranță alături de Porsche.

Le Mans ar fi opțiunea cea mai apropiată de Formula 1 pentru stilul meu de pilotaj. Indy 500 este ceva fascinant, mai ales datorită necesității de a-ți schimba complet stilul de pilotaj și de gândire. Cu toate acestea, eu sunt deschis și pregătit să învăț pentru că atunci când ești campion mondial în Formula 1 mai ai doar două curse de prestigiu de atacat: Le Mans și Indy 500. În orice caz, am nevoie de un plan pe termen lung pentru a face acest vis să devină realitate.

Fernando Alonso are un palmares impresionant în Formula 1, fiind al șaselea în lista învingătorilor de grand prix-uri, după nume precum Schumacher, Prost, Hamilton, Vettel și Ayrton Senna. Asturianul a fost campionul competiției în sezoanele 2005 și 2006, iar în acest sezon forma slabă a monoposturilor McLaren l-au privat de orice șansă reală la un al treilea titlu mondial.

 


Tags: , ,

Category: Formula 1, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noile tehnologii sprijină siguranța la volan

Artificial Intelligence.. Electrificare totală. Oncoming Lane Mitigation. Condusul autonom. Sisteme de monitorizare video a șoferului. Tehnologie din aviația militară. Realitatea...

Închide