-
Simone Tempestini s-a impus la clasa R3 și a terminat pe locul 6 la 2WD
- Florin Tincescu a adunat primele puncte din Junior ERC
- Urmează ultimele provocări din Junior WRC și Junior ERC: Raliul Marii Britanii și Turul Corsicii
Simone Tempestini și Florin Tincescu au terminat fără probleme etapele din Spania și Elveția și sunt pregătiți pentru ultimele provocări din Junior WRC și Junior ERC. Simone Tempestini a reușit să câștige clasa R3, iar Florin Tincescu a adunat primele puncte din Junior ERC.
Simone Tempestini și-a atins obiectivul stabilit pentru Raliul Spaniei, penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri. Juniorul NRA a parcurs ultimele două zile pe asfalt fără probleme și a terminat pe prima poziție la clasa R3 și pe locul 6 în clasamentul 2WD. „Sâmbătă, prima zi pe asfalt, a fost o zi frumoasă dar foarte dificilă. Proba de 50 km a fost o adevărată provocare și pentru noi și pentru mașină. La prima trecere am făcut o pană pe stânga față și am parcurs ultimii șapte kilometri așa. Asfaltul din Spania este unul foarte bun pentru a acumula experiență pe această suprafață cu modelul Citroen DS3 R3”, a spus Simone Tempestini, care a câștigat 3 probe speciale și a terminat în top 3 alte două în clasamentul mașinilor cu tracțiune pe două roți.
Simone Tempestini și Dorin Pulpea au continuat în același ritm și pe ultimele patru probe speciale programate duminică și și-au asigurat victoria la clasa R3 și locul 6 la clasa 2WD, după 3 clasări pe locul secund și una pe locul 4 pe specialele din ultima zi. „A fost un raliu constructiv în care am avut posibilitatea să mă concentrez doar pe trasele corecte și pe fiecare kilometru parcurs am învățat câte ceva. Mai am multe de învățat, dar sunt convins că după această etapă voi avea un ritm mult mai bun pe asfalt. Am fost foarte încântat să văd cât de mulți români au fost aici pe probele speciale și le mulțumesc tuturor pentru susținere”, a mai adăugat Simone Tempestini, citat de Autostiri.ro.
Juniorul Napoca Rally Academy va lua startul în perioada 13 – 16 noiembrie în Raliul Marii Britanii, ultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri, etapă inclusă și în calendarul Junior WRC.
În Elveția, Florin Tincescu a reușit să termine în puncte pentru prima oară în Junior WRC. După 260 km pe asfalt în Rallye International du Valais, Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu și-au atins și ei obiectivul cu care au început această etapă. Ultima zi din Elveția a fost marcată de o mică problemă tehnică. Pe a cincea specială de sâmbătă s-a spart un furtun de apă și echipajul NRA a pierdut toată apa din motor. Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu au reușit să rezolve parțial problema și au ajuns cu bine în parcul de service. „A fost un raliu dificil, dar am reușit să trecem peste toate problemele. Am început ultima zi cu un ritm foarte bun și am ratat șansa de a ne lupta pentru locul patru în Junior ERC din cauza unei probleme tehnice. Cel mai important lucru este însă că am terminat raliul și am obținut primele puncte din acest sezon. Am muncit mult pentru ele și suntem foarte, foarte fericiți”, a spus Florin Tincescu, potrivit Autostiri.ro.
Ultima cursă pentru juniorul NRA este programată în weekendul 6 – 8 noiembrie pe specialele de asfalt din Turul Corsicii.