Echipajele Napoca Rally Academy si-au unit fortele in acest sfarsit de saptamana
Pe plaiurile Moldovei, in urma cu jumatate de mileniu, domnitorii tarii castigau si pierdeau lupte pentru conducerea acestui voievodat. In prezent, singurele lupte ramase sunt cele sportive din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, purtate pe probele speciale de macadam din aceasta zona frumoasa a tarii.
Echipajele Napoca Rally Academy si-au unit fortele in acest sfarsit de saptamana si au depus toate eforturile necesare, astfel incat coroana sa le ramana si la finalul sezonului 2012. La finalul celor 116,10 kilometri de probe speciale, cel mai bine clasat echipaj in clasamentul FIA, a fost cel format din Bogdan Marisca si Sebastian Itu, care au incheiat competitia pe locul sapte. La doar 17 ani impliniti, Simone Tempestini devine cel mai tanar pilot care marcheaza puncte in clasamentul general al unei etape din intrecerea interna.
Dupa scurta incursiune in afara drumului din prima zi a raliului, urmata de niste probleme electrice la Subarul Impreza R4, Bogdan si Sebi au reusit sa-si conduca masina in ultimul parc inchis.
“Singurul lucru cu care ma pot lauda este ca am ajuns la final dupa o cursa dificila. Avem de lucrat foarte mult la masina.
Pe parcursul celor doua zile ale raliului am avut in permanenta probleme cu ea si am schimbat de mai multe ori setup-ul, initial cu mici chestiuni de nuanta, apoi sambata radical, iar electronica ne-a facut si ea probleme.
A fost un raliu interesant din punct de vedere sportiv, pe care l-am castigat anul trecut, insa in 2012 nu a fost sa fie.” a declarat Bogdan la incheierea etapei moldave.
Florin Tincescu a reusit sa termine raliul pe pozitia a sasea in cadrul Cupei Dacia Logan
Cel de-al doilea junior al echipei, Florin Tincescu, care-l are in acest sezon in dreapta sa pe copilotul Iulian Nicolaescu, a reusit sa termine raliul pe pozitia a sasea in cadrul Cupei Dacia Logan.
Cei doi au avut din nou parte de un raliu de cosmar, dupa ce cutia de viteze a ramas blocata in treapta a treia, la fel ca etapa trecuta: „ Se pare ca ghinioanele se tin scai de noi. De data aceasta echipa de asistenta tehnica a reusit sa schimbe cutia de viteze in intervalul maxim de timp al parcului de service de la jumatatea zilei a doua.
Din pacate, dupa acest incident, roata stanga fata a inceput sa atinga in amortizor si totul a culminat cu ruperea port-fuzetei. In cele din urma am ajuns la final, cu mari eforturi. Mai mult nu aveam ce face.” a spus dezamagit Florinel Tincescu.
Marco Tempestini si Dorin Pulpea nu au fost ocoliti de probleme tehnice
Dupa eforturile depuse pentru aducerea unei masini identice din Italia in Romania, in aceasi saptamana cu startul in Raliul Moldovei, evolutia lor s-a incheiat prematur, pe prima proba speciala, datorita unei probleme la pompa de benzina a masinii.
Reveniti in a doua zi, gratie regulamentului Super Rally, cei doi au fost obligati sa depuna armele la jumatatea probei Nevila:
Pe a doua proba speciala de sambata, am auzit un zgomot la suportul pedalei de frana, care in cele din urma s-a rupt. Puteam sa incercam sa ajungem la finalul probei lungi, insa, aflandu-ne la start datorita regulamentului Super Rally, am decis sa ne oprim pentru ca altfel riscam o iesire in decor pe partea de asfalt, care era in coborare.
Am fost multumit de setupul pe care l-am avut, ne-am simtit bine pe macadam, iar acum ne pregatim de urmatorul raliu.” a declarat Marco Tempestini la finalul zilei de sambata. Alaturi de Dorin, Marco va concura in perioada 14-16 iunie in Italia, la Targa Rally, unde se va desfasura etapa a cincea din acest sezon al Intercontinental Rally Challenge.
Vlad Cosma si Florin Dorca s-au vazut nevoiti sa abandoneze
Vlad Cosma si Florin Dorca s-au vazut nevoiti sa abandoneze pe speciala cu numarul sase, dupa ce echipajul conducea ostilitatile in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice si se aflau pe pozitia a sasea in clasamentul general.
“Din pacate clasica noastra problema a aparut din nou. Prezoanele de la roata fata stanga s-au forfecat pe coborare pe proba Nevila. Ramanem cu satisfactia ca am mers bine in ambele zile, aveam timpi foarte buni si am fi batut la doua roti motrice. Dar asta este, ne vom stradui mai mult la Cluj.” a concluzionat Vlad Cosma.
Urmeaza etapa de casa, Transilvania Rally
Razboiul nu se castiga si nici nu se pierde cu o batalie, iar echipajele Napoca Rally Academy va asteapta in perioada 22-23 iunie pe probele speciale ale Transilvania Rally, atunci cand va avea loc o noua confruntare din Campionatul National de Raliuri Dunlop, chiar in cetatea de scaun a echipei, Mun. Cluj-Napoca.
Sursa: comunicat de presa Departamentul Media Napoca Rally Academy
Credit foto: Sorin Pop / Rallyzoom.ro
Un material publicat pe www.autostiri.ro



