Dupa prezenta cu succces, luna trecuta, in prima competitie din campionatul german de anduranta VLN (Veranstaltergemeinschaft Langstreckenpokal Nürburgring), echipa Hyundai N va participa, cu doua unitati i30 N TCR, la cursa de 24 de ore de la Nürburgring.
Acest eveniment atrage in fiecare an un numar mare de participanti, fiind considerata una dintre cele mai importante actiuni ale sezonului. Pentru echipa Hyundai N vor concura opt piloti care isi vor imparti cele doua autovehicule in cursa de calificare de sase ore, dar si incea de 24 de ore de la Nürburgring, care se afla la cea de-a 46-a editie.
In cursa de debut cu modelul i30 N TCR pe circuitul de 25 de kilometri, Gabriele Tarquini si Jae-Kyun Kim au incheiat pe locul al treilea in categorie. Tarquini nu se va afla insa printre cei opt piloti, deoarece va fi implicat in campionatul FIA WTCR, dar Kim va ramane in continuare in randul pilotilor din cadrul echipei. Nicola Larini si Manuel Lauck isi vor relua locul in echipa, avand o experienta semnificativa in cursa de 24 de ore.
Alaturi de Lauck vor fi si compatriotii Andreas Gülden si Peter Terting, ambii cu experienta pe circuitul din Germania, Gülden fiind chiar instructor pe Nordschleife. Alaturi de ei vor mai fi Moritz Oestreich, care s-a impus o data in cursa de 24 de ore, si Byung Hui Kang, un talentat jurnalist coreean, care va concura si in primul sezon din TCR Coreea cu un model i30 N TCR. Echipa este completata de pilotul-jurnalist Guido Naumann, care a facut parte din echipa Hyundai Germania si a participat de trei ori pana acum in cursa de anduranta.
Echipa Hyundai N va participa cu doua unitati i30 N TCR, partea tehnica fiind asigurata de Departamentul Clienti Hyundai Motorsport in colaborare cu echipa Target Competition din TCR.
i30 N TCR este primul model construit de Hyundai Motorsport special pentru cursele pe circuit. Dezvoltat de departamentul pentru clienti, la sediul din Alzenau, modelul a debutat anul trecut la etapa TCR din China, cursa care a fost castigata. Primii clienti au primit masina in luna decembrie, iar de atunci concureaza cu succes in competitiile din Europa, Asia si America.
“Suntem multumiti de performantele inregistrate de i30 N TCR la prima cursa din VLN. Tocmai de aceea am decis sa participam si la unul dintre cele mai dure teste din lumea sporturilor cu motor pe Nürburgring Nordschleife. Cursa de 24 de ore este cea mai importanta competitie de aici si este locul perfect pentru a demonstra potentialul i30 N TCR. Avem o linie puternica de piloti, cu experienta in competitiile de anduranta, in special pe Nordschleife. Sunt sigur ca impreuna putem obtine rezultate remarcabile”, a declarat Andrea Adamo, directorul Departamentului Clienti Hyundai Motorsport.
VIA: Hyundai Motorsport