spot_img

DTM. Retrospectiva sezonului 2010!

Aşa cum v-am promis auto24bv.ro se va apleca mai mult în acest nou an spre competiţiile mai puţin mediatizate la noi. Am început cu IRC şi WTCC iar acum a venit rândul Campionatului German de Turisme (DTM).

Atăzi vă prezentăm un rezumat al sezonului trecut, pentru ca în continuare să vă oferim informaţii şi ştiri periodice despre această competiţie extrem de iubită şi spectaculoasă.

Şase piloţi de la Audi şi Mercedes-Benz şi-au împărţit victoriile în sezonul trecut al DTM.

Dintre aceştia, britanicii Paul Di Resta şi Gary Paffett au reuşit câtre trei succese la bordul unor Mercedes AMG C-Class. Cei doi au fost urmaţi de canadianul Bruno Spengler, cu două succese de etapă. Cei trei piloţi Mercedes s-au luptat până spre sfârşitul sezonului pentru titlul de campion.

Paffett a avut un start excelent reuşind să se impună în prima cursă a sezonului, la Hockenheim, însă a fost rapid depăşit la general de canadianul Spengler, care cu un loc doi în runda a doua (Valencia) şi o victorie la Lausitz, în a treia etapă urca la vârful clasamentului, urmat de suedezul Mattias Ekström, de la Audi, învingător în cursa din Spania.

Locul trei în cursa de la Norisring, câştigată de Jamie Green (Mercedes), îi consolida lui Spengler poziţia întâi la general. Cursa de la Nurburgring, câştigată de canadian, punea capăt unei  prime jumătăţi de sezon excelente pentru acesta, în care acumulase deja două victorii şi două locuri doi.

Cursa de aici avea să marcheze şi începutul sezonului excelent al britanicului Di Resta, care reuşea un loc doi excelent. Pilotul Mercedes mai reuşise un loc doi, în etapa a treia urmat de o etapă slabă la Norisring în care a încheiat în afara punctelor.

Tot un loc doi reuşea Di Resta şi în prima cursă din a doua jumătate a sezonului de la Park Zandvoort (Olanda), pentru ca începând din etapa de la Brands Hatch (Marea Britanie) să reuşească trei victorii consecutive, care l-au propulsat pe primul loc la general.

Cu numai două etape rămase de disputat Di Resta îşi apropiase titlul de campion, pe care a şi reuşit să şi-l adjudece, în ciuda unei curse fără nici un punct la Adria în Italia. Locul doi la Shanghai, într.o cursă adjudecată de conaţionalul său Gary Paffett şi cele 71 de puncte acumulate i-au fost suficiente pentru a se incorona campion.

Pe doi a încheiat anul Paffett, la patru puncte în spatele învingătorului, în timp ce al treilea a fost Spengler, la cinci puncte de primul loc.

Primul pilot Audi la general a fost neamţul Timo Scheider, totodată şi primul reprezentant al gazdelor competiţiei.

Astfel s-a încheiat un an extrem de disputat în Campionatul German de Turisme, un an în care doi mari constructori Mercedes şi Audi s-au luptat pentru glorie şi success.

Anul 2011 vine cu o nouă provocare şi cu alte 12 curse ce vor avea loc în şase ţări diferite, noutatea la acest capitol fiind Austria, dar despre acestea vom vorbi mai multe în următoarele materiale auto24bv.ro.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri