Cu puţin timp înaintea startului oficial al noului sezon DTM, team-ul Mercedes-Benz şi-a anunţat linia de piloţi pentru 2011.
Nouă piloţi sunt trecuţi pe listă, printre aceştia şi noii sosiţi Christian Vietoris (venit din GP2) sau Renger van der Zande (GP3). Alături de cei doi vor continua sub culorile team-ului din Stuttgart şi Gary Paffett, Bruno Spengler, Ralf Schumacher, Jamie Green, Susie Stoddart, Maro Engel sau David Coulthard.
Un singur component al echipei de anul trecut a părăsit competiţia, Paul di Resta, britanicul alergând în prezent pentru Force India, în Formula 1.
Dintre aceştia Vietoris, van der Zande, Susie Stoddart, Maro Engel şi David Coulthard vor conduce un model C-Class, specificaţia 2008, în timp ce piloţii HWA Gary Paffett, Bruno Spengler, Ralf Schumacher şi Jamie Green vor conduce acelaşi model în specificaţia din 2009.
In sfarsit ceva nou despre DTM , deabia astept sa inceapa sezonul…ai ceva informatii daca il va transmite cineva de la noi?