Dan Gîrtofan: „Un sezon încheiat cu bine, dar nu cu rezultatul dorit”

| 28 octombrie 2019 | 0 Comments

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au încheiat, acasă, la Brașov, un sezon 2019 plin de evenimente. Un loc 3 în clasamentul general al CNRD și un loc 2 în ERT Balkan Rally Trophy, plus un record de 10 podiumuri consecutive sunt realizările celor doi brașoveni în 2019. La care mai adăugăm victorii de probe speciale, spectacol pentru fani, participări externe și multă pasiune. Totuși, un moment de ghinion la Transilvania Rally de la Cluj a făcut ca lucrurile să nu se încheie așa cum își doreau cei doi echipieri Škoda România Motorsport.

„A fost un sezon lung. Consider că 75% a fost unul bun. Am terminat aproape toate etapele pe podium, mai puțin cea de la Cluj, care a cântărit cel mai greu în ceea ce au privit șansele noastre la locul 1. Practic, Clujul a fost runda care ne-a stricat, ca să zic așa, planurile. Acel abandon tehnic, un lucru care nu a ținut de noi, a făcut ca sezonul 2019 să nu se încheie așa cum ne-am fi dorit. Este frustrant, dar nu avem ce face.

Suntem mulțumiți că am avut un record de 10 podiumuri consecutive și dacă am pune și Brașovul ar fi 11 clasări între primii trei din 12 curse. Un lucru foarte bun. Sunt sigur că și la Cluj, dacă nu am fi avut acea problemă tehnică, am fi terminat sus. Una peste alta este un an competițional pe  care l-am terminat cu bine, acasă, cu un rezultat care ne-a permis să fim încă un sezon pe podiumul clasamentului general și asta e foarte bine, mai ales ținând cont de concurența mare pe care am avut-o”, a declarat Dan Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Giri și Tudor au avut un an în care au alternat prezențele în întrecerea internă cu cele la curse în afară. De altfel, cei doi au fost puși într-o situație dificilă în luna septembrie, când au avut de ales între participarea la Transilvania Rally și continuarea luptei pentru titlu în CNRD sau startul la Serbia Rally și încercarea de a obține un nou titlu în ERT Balkan Rally Trophy. Alegerea a fost una de suflet, și anume lupta pentru titlul intern, mai ales că urma un raliu pe care-l cunoșteau foarte bine și pe care-l apreciau foarte mult. Din păcate, norocul nu a fost de partea celor doi.

„Dacă stai și privești acum lucrurile, simțim o undă de regret, că poate am fi avut mai mult noroc la Serbia Rally. A fost pentru noi un fel de loz în plic. Puteam să tragem un loz câștigător sau să unul necâștigător. Din păcate, pentru a noi a fost a doua variantă. Am ales Clujul cu sufletul, crezând că putem scoate ceva aici, în întrecerea internă. Nu a fost să fie însă. Probabil că aceeași soartă ne-ar fi așteptat și în Serbia, poate că am fi avut și acolo ghinion. Nu știm ce ar fi fost. Noi o luăm ca o întâmplare nefericită și mergem înainte”, a mai adăugat Giri,citat de autostiri.ro.

Dacă lucrurile nu au ieșit cum și-a dorit pentru el și Tudor, Dan Gîrtofan este foarte bucuros pentru fiul său Andrei, care, la primul sezon cu o mașină cu tracțiune integrală a obținut titlul de campion național la clasa RC2N (fosta grupă N).

„Andrei a fost o surpriză foarte plăcută. La începutul sezonului vorbeam cu navigatorul lui, Doru Vraja, și îi spuneam că pot să scriu ceva într-un plic, pe care-l vom desface la final de sezon și vom vedea dacă am avut sau nu dreptate. Nu am făcut asta, dar lucrul pe care vroiam să-l notez îl am și acum în minte. I-am povestit că, dacă el și Andrei vor gestiona cu cap sezonul acesta, vor fi cu siguranță campioni la clasă și în primii 10 în clasamentul general. Și s-a dovedit că nu m-am înșelat. Am simțit că Andrei are un potențial mare încă de la prima etapă, după felul cum evoluează. Atunci mi-am dat seama că poate să facă un sezon frumos. Mi-a depășit așteptările și poate îmi mai îndulcește amărăciunea după ghinionul pe care eu l-am avut. Îl felicit și pe el și pe Doru și sunt mândru de ei”, a mai precizat dublul campion național, citat de autostiri.ro.

Nici nu s-a încheiat bine sezonul 2019, că Giri se gândește deja la anul competițional următor. „Acum e prematur să vorbim despre sezonul următor și ce va fi atunci. Un lucru este sigur: o vom lua de la capăt și ne vom lupta din nou pentru locul cel mai sus de pe podium. În același timp, și eu și Tudor ne dorim să avem mai multe experiențe în curse externe. Totul depinde de ce parteneri vom avea și cum vom schița bugetul pentru anul viitor. Vom avea mult de lucru în perioada următoare, dar așa cum ne știe lumea, vom reveni și mai puternici și mai determinați ca să ne atingem obiectivele.

Vreau să le mulțumesc partenerilor din acest sezon, fără de care activitatea noastră nu ar fi fost posibilă, echipei tehnice, care ne-a pus la dispoziție mereu un material de concurs pregătit la cele mai înalte standarde, lui Tudor, pentru colaborarea și susținerea de-a lungul întregului sezon, dar și fanilor pentru sprijinul necondiționat. Abia aștept să ne revedem cu bine în 2020”, a încheiat Giri, citat de autostiri.ro.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza le mulțumesc mult partenerilor din 2019: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov, Eximod Pneumatic Expert, Aerotravel.

Credit foto: Bogdan Barabas – ABimages.ro

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Noul Opel Insignia aduce în segment ultima generație de lumini IntelliLux LED® Pixel. Premiera în ianuarie 2020 la Salonul Auto de la Bruxelles

Premiera în ianuarie 2020 la Salonul Auto de la Bruxelles. Opel dezvăluie primele imagini cu noul Insignia.

Închide