Se aude un camion. Probabil vine deja balaiul. Nu ar mai avea cum să vină concurenți. Nu am făcut decât 40 de km și a trecut prea mult timp de când am rămas blocați. Îl văd sărind prin dune. Nu e balaiul. Dar este 6×6. Sigur este camion de asistență specială. Ne vede. Se îndreaptă spre noi. Îl recunosc. Este cel care mi-a făcut ofertă înainte de start pentru a ne transporta o cutie cu piese. Ne cerea o sumă imensă. L-am refuzat, motivând că este prima noastră participare, și dorim să vedem dacă putem termina raliul și singuri, cu asistență doar în bivouac. Majoritatea echipajelor au asistență și pe traseu, organizată foarte bine pe categorii de vehicule. Poate fi interesant până la un punct. Dincolo, este vorba doar de bani.
Mă recunoaște și el. Încetinește, dar nu oprește. Trece de noi, îl văd cum ezită, și în cele din urmă întoarce. Gândul că poate ne-ar împrumuta o turbină din lada altui concurent, nu era unul nerealist. Ne înconjoară, ne face un semn, și pleacă mai departe. Stau pe nisip și mă întreb: cam cât ar valora pentru noi acum acea cutie de piese?!
Ne-a mai rămas să ne anunțăm abandonul. Uleiul era mâncat, la 40 la oră intra deja în protecție, mai avem peste 300 de kilometri de făcut, cel mai probabil urma să spargem motorul.
,,Marius, hai totuși să continuăm. O țin în limită până începe să scoată fum, și renunțăm doar când rămânem blocați în vreo dună. Eventul desfacem și blocăm turbina cu un șurub să nu mai mănânce ulei, și vedem atunci cât mai poate trage.”
După două ore de stat, pornim din nou la drum cu viteza melcului. Nu mai puteam decât să ne rugăm la încă o minune. Toată săptămâna avusesem parte, dar acum parcă ceream mult prea mult. Pe drum ne mai vin câteva idei și după ce le analizăm pe fiecare, oprim pentru a le pune în practică pe cele mai fezabile, descărcăm, reparăm, încărcăm, plecăm mai departe. După fiecare oprire, RZR-ul parcă devenea mai vânjos.
Odată cu lăsarea întunericului, încep să apară și primele dune mai mari. Reușim să ne strecurăm și să le traversăm. Ajungem în primul CP, unde ni se spune că în câteva ore următoarele CP-uri urmează să fie închise și că trebuie să ne retragem, pentru că nu mai avem cum să ajungem la ele; cu alte cuvinte, ni se cere să abandonăm. Mă uit puțin cam încruntat pentru că îl văd că nu înțelege minunea ca noi să fi parcurs aproape o sută de kilometri cu un motor care nu mai era nici turbo și nici aspirat. Îl trimit la Regulament. Se duce și dă prin stație către Papa Charlie. Revine cu un translator. Îmi dau dreptate. În noaptea anterioară zilei de odihnă, ai voie să dormi în deșert. Ne spun că putem continua și că nu vom mai găsi pe nimeni în posturile de control, dar ne vor urmări pe satelit.
Încă 200 de kilometri prin dune și frigul care pusese stăpânire pe întuneric ne creau un oarecare blocaj psihic, dezamorsat doar de faptul că RZR-ul încă voia să mai ducă.
La următorul CP, deși ajungem târziu, găsim ca de obicei zona înțesată de mașini de poliție, pompieri, salvări. Eram bucuroși și nu ne venea să credem că încă ne mai așteaptă. Urma să aflăm că și pe Loeb îl așteptau. Era în spatele nostru. Încerca și el să-și repare mașina și își aștepta camionul de asistență. Spre finalul etapei, reușește să ne depășească. Probabil a fost surprins să mai întâlnească la 1 noaptea concurenți pe traseu. Și cu steaguri al căror galben aduc a alb în plină noapte. Ajungem în bivouac la 4 dimineața, după o legătură relativ scurtă, de doar 70 de km, dar pe care ne-am oprit de două ori pentru a ațipi câte 5 minute. Polarisul a fost preluat imediat de către tehnic, care a lucrat în toată ziua de odihnă. Odihnă pentru piloți. Urmează etapele maraton, când teoretic, în cele două zile, nu poți beneficia de asistența echipelor tehnice. Teoretic. La noi va fi și practic.
În ziua precedentă, etapa a V-a, n-am avut de ce să ne plângem nici de navigație și nici de dune. Am avut vreo două ezitări, dar le-am rezolvat repede. Fără să fiu ironic, la Baja Poland mi s-a părut navigația mai grea. Ne amuzăm uneori la ce discuții ar fi, dacă Victor ar face traseul prin deșert. Oricum sunt de neînțeles poziționările unor echipaje care critică faptul că roadbook-ul ți se înmânează doar la start. Unele dintre acestea, pe la alte competiții, trăgeau draperiile la corturi când începeau IT-iștii să lucreze. Pe vremurile acelea mă gândeam că poate s-au apucat să seteze turbina.
Terminăm prima săptămână de Dakar fără penalizări în probele speciale.
Dakar 2021: Claudiu Barbu şi Marius Lupu au încheiat pe locul al 40-lea etapa a 6-a la SSV
Imagini preluate de pe Facebook, profilul Claudiu Barbu
Text preluat integral de pe pagina sportivului Claudiu Barbu – Facebook