Dakar 2021: Claudiu Barbu, trăiri

| 14 ianuarie 2021 | 0 Comments

258 km. Atât am putut parcurge în etapa a noua, fără să avem nici o problemă. Pe ¨măsură ce se adunau, kilometrii, începeam să-mi fac griji că rămân fără obiectul scrisului. N-ai cum să mergi la Dakar și să spui: ”Am luat startul, am mers bine, am ajuns la finish. Chiar a fost fain!”.

Să faci 258 km în vreo trei ore, după un parcurs bun, cu depășiri, apoi restul de 200 km în alte 10 ore, în timp ce pierzi șirul concurenților care trec pe lângă tine – dar pe care ii admiri că încă mai pot duce, chiar dacă îi vezi chinuindu-se de parcă ar împinge ei mașinuțele – începe să fie un motiv să te apuce disperarea în mijlocul deșertului.

Mă gândesc la ”prânz”. Dar nu pentru că îmi este foame, deși am mâncat de cel mult de cinci ori de când am ajuns. În Africa, am avut etape în care am servit prânzul în bivuac, în timp ce așteptam asistența să ajungă de pe legătură. În Arabia, nu ne dorim prânzul, dar în fiecare dimineața, la ora 6, ne propunem să terminăm speciala pe lumină. Chiar dacă de multe ori am fost în grafic, se pare că Dakarul nu este pentru cei care își fac planuri. Nu este pentru cei care se uită la ceas, pentru cei care fac medii de viteză ca să calculeze pronosticul la sosire. La Dakar Rally nu mai este vorba de vreun spirit. Este deja un duh care are grijă să simți că nu poate fi ușor. Care are grijă ca, atunci când crezi că ți-ai rezolvat toate problemele, să vină și să-ți mai dea una. Iar dacă o rezolvi ușor, își scoate asul din mânecă. Și o face înainte de sosire. Am învățat că trebuie să-l respectăm, ca să nu-l supărăm mai tare. Ne poate trânti de tot. Până acum ne-a iertat și ne-a dat doar lecții. Sperăm că am învățat ce trebuia pentru că altfel va fi necruțător și va spune ”ați avut șansa voatră!”.

Un asfințit în deșert este, de fiecare dată, o imagine de milioane. Dar îți refuzi bucuria să o trăiești pentru că știi ce urmează. Întunericul sinistru al deșertului pe care trebuie să-l parcurgi. Noapte de noapte este fel, oricât ai încerca să te obișnuiești. Singurul lucru care te face să nu o iei razna în acest pustiu cu atâta oboseală în spate, este cerul înstelat ireal de frumos care veghează deasupra. Știi că dacă va fi să te oprești definitiv, ai să poți admira creația, în timp ce va trebui să faci față conflictului de argumente cu ”ce căutăm noi pe aici, când tot ce este frumos este tot timpul lângă noi, dar poate ne ducem în direcția greșită!”.

Ieri, în etapa a zecea, a fost la fel. Același început promițător, apoi aceleași opriri în noapte. Important este că am ajuns la finish, de fiecare dată când am luat startul. Iar lumea ne aplaudă. Ne recunosc și ne așteaptă. Au învățat că drapelul României înseamnă în primul rând voința de a nu abandona. Chiar dacă nu mai contăm în clasament, după ce am ratat legătura spre Maraton, este încă de apreciat că putem lua startul în Dakar Experience. La fiecare CP vor să schimbe cuvinte cu noi, dar noi parcă nu mai avem timp, și ne uităm doar în față pentru a ataca următorul kilometru.

Mai avem două zile. Cele mai grele. Una fizic, cealaltă psihic. Cea de astăzi, ar trebui să fie cea mai lungă specială; aproape 550 km. Nu ne mai punem speranța că am putea să terminăm pe lumină. Doar ne dorim să ajungem, cândva, la finish. La sfârșit vor fi 100 de kilometri de dune, care vor face o selecție riguroasă în jumătatea concurenților rămași în lupta pentru titlul cel mare. Cel mai probabil trăirile lor sunt la un alt nivel. Deși gustul abandonului este la fel pentru toată lumea. Motivația unora în astfel de cazuri, te fac să realizezi cât de departe am ajuns totuși, noi, patru români, cu bugetul nostru la limtă, cu efortul de aproape 24 de ore din 24 timp de două săptămâni. Unora le-a ajuns vehiculul de asistență specială (care este un camion) cu ambele bascule de stânga. Cele de dreapta, erau în cel de-al doilea camion, care era cu mult mai în spate. Au și ei erorile lor în organizarea logisticii. În ce moment am putea visa noi vreodată, ca într-o competiție cum este Dakarul, să știi că ai asistență nu doar în bivouac, ci și în dune?! Și nu două camioane, măcar unul.
Doamne Ajută!

Imagine preluata de pe pagina de Facebook a sportivului Claudiu Barbu

Text preluat integral de pe pagina de Facebook a sportivului Claudiu Barbu


Tags: , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Mazda CX-5 2021 – conectivitate crescuta

Mazda CX-5 2021 dispune de tehnologia Human Machine Interface (HMI) îmbunătățită pentru un confort mai ridicat și un plus de...

Închide