Cei trei membri ai echipei Chevrolet Aveo participante la raliul umanitar Mongol Rally ajung în Asia
Zurich. PRIMA echipã Chevrolet Aveo participantã la raliul umanitar Mongol Rallya parcurs o distanțã de peste 3.500 km, strãbãtând 11 țãri europene, din totalul celor 14.000 km ai cãlãtoriei desfãºurate fãrã rezerve, fãrã asistenþã și fãrã o rutã prestabilitã din cadrul raliului Mongol Rally, din Marea Britanie pânã în Mongolia, pentru a strânge fonduri în scopul ajutorãrii copiilor.
Cei trei membri ai echipei, care s-au întâlnit pentru prima datã cu trei ani în urmã, pe un teren de rugby la Geneva, niciunul dintre ei neavând niciun fel de experiențã în domeniul raliurilor sau cunoștințe în domeniul auto, strâng donații pentru organizația SOS Satele Copiilor din Mongolia, cãreia îi va fi donat și autovehiculul Aveo la finalul raliului.Plecând pe 14 iulie de pe circuitul de curse din Goodwood, Marea Britanie, cei trei membri ai echipei, Guy White, Ed Kliphuis și Arnout Schepers au pornit cãtre Republica Cehã, trecând prin Belgia, Luxemburg și Germania.Pe 16 iulie, au sãrbãtorit atingerea primul obiectiv, în cadrul așa-numitei „Petreceri cehe”, la celebrul castel Klenová, iar apoi au pornit cãtre Austria, pentru a vizita SOS Satele Copiilor de lângã Viena.
Cãlãtorie cu o misiune
Cei trei membri ai echipei au trecut pânã acum prin multe peripeþii, dar misiunea principalã a raliului este de a vizita și ajuta cãminele organizațieiSOS Satele Copiilor. Organizația SOS Satele Copiilor asigurã îngrijire pe termen lung, într-un mediu familial, pentru copii ce nu mai pot fi susținuți de familiile biologice.SOS Satele Copiilor oferã sprijinul necesar pentru creșterea copiilor într-un mediu familial, stabil. În cadrul familiilor SOS, copii sunt îngrijiți individual de o „mamã”, pânã când devin tineri adulți independenți.
„Ne așteptam la o cãlãtorie plinã de obstacole prin munți, deºert, pe drumuri cu stare precarã, dar nu eram pregãtiți pentru experiența înduioșãtoare pe care a constituit-o vizita noastrã la SOS Satele Copiilor din Viena”, a declarat Guy White.Ajunsã la Viena, echipa a oferit, de asemenea, un Chevrolet Cruze organizației SOS Satele Copiilor, cel de-al 101-lea autovehicul donat de Chevrolet Europe organizației de dezvoltare socialã în Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho și Israel.„Vizita noastrã la SOS Satele Copiilor a scos la ivealã adevãratul motiv pentru care am fãcut aceastã cãlãtorie”, a adãugat Arnaut Schepers. „Copiii pe care i-am cunoscut acolo erau amuzanþi ºi plini de viaþã; nimic nu le putea sta în cale!Micul nostru Aveo este la fel de rezistent precum aceºti copii, astfel încât le adoptãm spiritul optimist pe parcursul aventurii noastre cãtre Mongolia.”
Aventura neplãcutã din Ungaria
Chiar dacã echipa s-a gândit la posibilitatea de a da peste hoþi pe traseu, nu s-au gândit cã se va întâmpla acest lucru chiar din Budapesta, unde li s-a furat un aparat foto, un laptop ºi paºaportul lui Guy, cu toate vizele. Odiseea ulterioarã din ambasadã în ambasadã din Budapesta, Istanbul ºi Ankara pentru a obþine alte vize a întârziat puþin misiunea, însã echipa a pãrãsit Europa ºi a ajuns în Asia.
Mai departe cãtre Uzbekistan
În urmãtoarea etapã a cãlãtoriei, cei trei se vor îndrepta cãtre Ulan Bator, Mongolia, la aproximativ 9.000 km spre est, traversând Caucazul, Marea Caspicã, Turkmenistan, fãcând un popas în Uzbekistan, unde echipa va vizita filiala SOS Satele Copiilor din Tashkent. Echipa transportã un pachet cu donaþii de la SOS Satele Copiilor Austria pânã în Mongolia, precum ºi mingi de fotbal practic indestructibile, create de Proiectul One World Futbol,pentru copiii din Uzbekistan ºi Mongolia.
Traseul Raliului umanitar Mongol Rally
Raliul umanitar Mongol Rally nu are nu traseu fix si are doar 2 puncte de reper importante:castelul Klenová din Republica Cehã si sosirea în Ulan Bator, Mongolia. Echipele se pot îndrepta cãtre sud, via Irak, Iran si Afganistan; unele pot cãlãtori spre nord, via Cercul Polar, în timp ce altele ar putea sã cãlãtoreascã prin Asia Centralã.Pentru a fi la curent cu aventurile plãcute ºi neplãcute ale echipei ºi pentru a le urmãri progresul, accesaþi pagina de Internet www.facebook.com/Chevrolet.Charity.Rally
Membrii echipei „comercializeazã”, de asemenea, oportunitãþi interactive interesante pentru a strânge pe traseu mai mulþi bani pentru aceastã cauzã nobilã.Urmãriþi-i pe:www.indiegogo.com/10000mileMongolRally
Organizatorii raliului Mongol Rally, The adventurists, au strâns peste 4,5 milioane de euro în scopuri caritabile prin intermediul mai multor programe. Sumele strânse în urma raliului umanitar Mongol Rally vor fi donate centrului de copii Lotus.
Despre autovehicul
Modelul Aveo echipat cu un motor de 1,2 litri ce dezvoltã o putere de 86 CP este un autovehicul de serie standard, care a trecut însã prin anumite pregãtiri speciale pentru aceastã cãlãtorie lungã ce se desfãșoarã adesea pe trasee dificil de parcurs:· Au fost montate pneuri pentru toate tipurile de teren
· Suspensia a fost ranforsatã, având acum o configuraþie mai rigidã, iar garda la sol a fost ridicatã
· A fost montatã o barã antiîncastrare în partea din faþã si apãrãtoare pentru trenul de rulare
· A fost instalatã o baterie de înaltã tensiune, extrem de rezistentã
· Au fost montate faruri suplimentare pe suportul de acoperis si lumini suplimentare în interior pentru a facilita consultarea hãrþilor
· A fost adãugatã o protecþie pentru baia de ulei a motorului
· Echipa transportã un cric hidraulic de înaltã rezistentã, canistre de carburant, roþi de rezervã ºi o trusã de prim-ajutor
Despre pilotii primei echipe Aveo participante la raliul Mongol Rally
Ed Kliphuis
Edward este specialist în stiinþe naturale si în vânzãri de acþiuni de sãnãtate la o bancã de investitii din Olanda.Edwardt are experientã în colectarea de fonduri pentru cauze nobile. Ca student la Universitatea din Leiden, a strâns bani pentru Kika (ajutând copii cu boli cronice). A sprijinit, de asemenea, un proiect de construcþie a unei scoli în Indonezia.
Arnout Schepers
Arnout si-a finalizat studiile de doctorat în biologia de dezvoltare în iunie 2012, lucrând cu celule stem, modele ingenioase de boli si efectuând cercetãri pentru a descoperi indicii ce pot ajuta la vindecarea cancerului.Planul sãu de viitor este sã-si deschidã propriul laborator. În timpul liber, îi place sã alerge, sã meargã cu bicicleta, sã joace hochei si sã practice windsurfing.Îi plac provocãrile, asadar el va fi primul care va intra în contact cu vamesii.
Guy White
Guy este un manager de marketing cu o experienþã de peste 10 ani în dezvoltarea de mãrci globale, lansãri în mai multe þãri, dezvoltarea strategiei de portofoliu si fondarea de noi companii. A lucrat de curând pentru Procter & Gamble, unde rãspundea de pieþele si mãrcile lor de dezvoltare globalã.Face parte din Clubul de rugby Hermance care a jucat în Liga Naþionalã din Elvetia si îi place sã schieze, sã sarã cu parasuta, parapanta si sã practice scufundãri.
Sursa: comunicat de presa Florentina Stoica PR Manager Chevrolet Romania Chevrolet Central and Eastern Europe LLC
Foto: remis publicatiei autostiri.ro prin comunicatul de presa



