- CUPRA și FC Barcelona inițiază un parteneriat inovator pentru următoarele 5 sezoane
- Conform acestui acord, CUPRA devine Partenerul auto și de mobilitate oficial al Barçei
- Cele 2 organizații vor dezvolta împreună proiecte de mobilitate și vor încuraja inovația pe Camp Nou
CUPRA inițiază o alianță la nivel global cu FC Barcelona, pentru a deveni partenerul auto și de mobilitate oficial al echipei. Divizia de modele speciale SEAT își unește forțele cu clubul de fotbal din orașul său natal, ca parte a unei alianțe pentru următoarele 5 sezoane.
Acest acord, care este mai mult decât un parteneriat obișnuit, are la bază 3 piloni strategici. În primul rând, ambii parteneri sunt originari din Barcelona și împărtășesc o viziune comună în ceea ce privește promovarea imaginii orașului în lumea întreagă. În al doilea rând, ambii parteneri își doresc să promoveze inovația și tinerele talente. În al treilea rând, cele 2 mărci împărtășesc valori comune precum pasiunea, ambiția și talentul fără frontiere.
În această privință, alianța dintre CUPRA și FC Barcelona va servi creării unor experiențe unice pentru comunitățile de fani din lumea întreagă, precum și dezvoltării de proiecte de mobilitate urbană în jurul stadionului Camp Nou.
Președintele SEAT și al Consiliului de Administrație CUPRA, Luca de Meo, s-a întâlnit la data de 25 August la Camp Nou cu Președintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, înainte de primul meci acasă al Barçei în cadrul La Liga 2019-2020.
„Această alianță inedită cu unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume dovedește angajamentul nostru ferm față de marca CUPRA și față de viitorul mobilității în Barcelona. Mai mult decât atât, intrarea într-un parteneriat cu o instituție universală cum este FC Barcelona, cu o comunitate de peste 340 de milioane de fani, va sprijini strategia noastră de globalizare”, a spus de Meo, citat de autostiri.ro.
La rândul său, Președintele FC Barcelona Josep Maria Bartomeu, citat de autostiri.ro, a afirmat: „Sărbătorim alianța cu CUPRA în calitate de nou partener auto și de mobilitate oficial al FC Barcelona. Pornim împreună pe un drum nou, fondat pe valori comune ca exigența, pasiunea, ambiția și spiritul de echipă. O alianță inovatoare, care ne va permite să oferim experiențe unice fanilor din întreaga lume și prin intermediul căreia vom avea, de asemenea, șansa de a colabora pentru dezvoltarea de noi soluții pentru îmbunătățirea mobilității urbane.”
Un parteneriat deosebit
Pe lângă rolul de partener auto și de mobilitate oficial, CUPRA va deveni unul dintre partenerii globali oficiali ai FC Barcelona. Cele 2 mărci au același ADN, împărtășind o viziune comună centrată pe abordarea unui stil aparte și prețuirea performanțelor.
Această alianță specială va include vizibilitate pe șosea, în jurul stadionului, precum și o tribună CUPRA VIP pe Camp Nou, pentru toate meciurile susținute acasă de FC Barcelona. Se dorește și amenajarea unei zone speciale în afara stadionului, pentru ca suporterii Barça să poată descoperi marca.
O viziune comună pentru viitor
Mai mult decât atât, pentru a impulsiona inovația în industria mobilității, SEAT, CUPRA și FC Barcelona vor dezvolta împreună soluții de micro-mobilitate și de electro-mobilitate în jurul stadionului Camp Nou. Zona stadionului de fotbal va avea rol de laborator de teste pentru proiectele de mobilitate urbană din Barcelona.
Mai multe detalii cu privire la proiectele comune SEAT, CUPRA și FC Barcelona vor fi dezvăluite curând.
CUPRA este o marcă specială pentru oameni deosebiți, proiectată pentru a captiva clienții și a satisface toate așteptările pasionaților de automobile în ceea ce privește originalitatea, rafinamentul și performanțele.
În primul an de viață, vânzările CUPRA în 2018 au crescut cu 40% comparativ cu anul anterior, atingând 14.400 de unități. Odată cu lansarea unor modele noi, CUPRA va menține în continuare viu spiritul curselor auto, prin participarea la campionatul TCR. Universul CUPRA este viu și gata să cucerească un nou grup de entuziaști în aproape 280 de colțuri și magazine specializate din toată lumea.
Despre FC Barcelona
Clubul FC Barcelona a fost fondat acum 120 de ani, în 1899, și este unic din mai multe puncte de vedere. Este deținut de cei peste 145.000 de membri și se poate mândri cu faptul că este cel mai de succes club din Europa de mai mulți ani. Din sezonul 2004/05 a câștigat 4 din cele 5 titluri Liga Campionilor UEFA și 9 dintre cele 26 de titluri din campionatul intern.Datorită personalității sale aparte, „Barça” este faimoasă ca fiind „mai mult decât un club”. Stilul de joc distinctiv al echipei este făcut cunoscut în lumea întreagă de către cei mai buni jucători și antrenori ai momentului, clubul fiind faimos și pentru încrederea în talentele descoperite și formate pe plan local.
Toate acestea se îmbină perfect cu dorința statornică de a deveni cea mai admirată, iubită și globală instituție sportivă de pe planetă. Această misiune este susținută de principii de bază precum modestia, efortul, ambiția, respectul și spiritul de echipă. Clubul mai este faimos și pentru implicarea în societate, prin intermediul Fundației FC Barcelona, și pentru efortul său de a educa copiii prin intermediul valorilor pozitive ale sportului. Creșterea spectaculoasă din ultimii ani a dus la atingerea unui număr de 340 milioane de fani și a transformat FC Barcelona în liderul mondial al social media.
Sursa si imagine: comunicat remis autostiri.ro