Horia Chiriguț, Vlad Cosma, Alex Ardelean, Ioan Zarug, Andrei Stan și Markus Ardelean sunt piloții care se vor lupta pentru punctele și premiile puse în joc în cadrul Cupei Suzuki cu modelul Suzuki Swift Sport.
Horia Chiriguț/Andrei Hicea, Vlad Cosma/Diana Hațegan, Alex Ardelean/Horațiu Baltador, Ioan Zarug/Eugen Talpalariu, Andrei Stan/Lucian Bagiag și Markus Ardelean/Robert Maior, șase din cele șapte echipaje înscrise anul acesta în Cupa Suzuki, vor lua startul în acest weekend la Raliul Iașului, penultima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Cu un coeficient de 1,2, etapa de la Iași este una extrem de importantă în lupta pentru titlul din Cupa Suzuki, dar și cel de la clasa 9.
Vlad Cosma a adunat până acum 133,6 puncte, iar clasamentul este completat de Alex Ardelean (124,4 p), Horia Chiriguț (101,4 p), Markus Ardelean (41,6 p), Ioan Zarug (38 p), Andrei Mușețeanu (32 p) și Andrei Stan (28 p). “Sezonul 2015 a fost unul foarte disputat în cadrul Cupei Suzuki și lupta pentru titlu este încă deschisă. Modelul Suzuki Swift Sport și-a demonstrat competitiviatea și la clasa 9 și asta nu poate decât să ne bucure deoarece demonstrează încă o dată că această cupă monomarcă este competiția ideală atât pentru piloții aflați la început de carieră, cât și pentru cei consacrați”, a spus Alin Radu, manager general Suzuki România, citat de Autostiri.ro.
Echipajul Vlad Cosma și Diana Hațegan se află pe prima poziție în clasamentul Cupei Suzuki cu un avans de 9,2 puncte și și-a propus să-și consolideze această poziție în etapa de la Iași. “Am amintiri frumoase la Iași pentru că aici a început cariera mea în raliuri, la o etapă de rally sprint. Sunt sigur că va fi o etapă foarte disputată și va trebui să fim foarte atenți pentru că suprafața este foarte alunecoasă. Obiectivul nostru este să câștigăm atât lupta din Cupa Suzuki, dar și pe cea de la clasa 9, așa că ne vom adapta strategia în funcție de ceea ce se întâmplă pe probele speciale”, a spus Vlad Cosma, citat de Autostiri.ro.
Pentru Alex Ardelean și Horațiu Baltador, campionii din 2014 în Cupa Suzuki, Raliul Iașului este unul foarte important în lupta pentru titlu ținând cont de coeficientul acestei etape. “Suntem forțați să avem un ritm foarte ridicat și ne-am propus să câștigăm. Avem de recuperat câteva puncte și vom încerca să facem asta la Iași. Lupta pentru titlu se va decide aici”, a spus Alex Ardelean.
Pentru Horia Chiriguț și Andrei Hicea, echipaj aflat pe locul trei în clasamentul cupei, Raliul Iașului este ultimul din acest sezon. „Mergem la Iași cu gândul de a ne simți bine în mașina de curse, pentru noi fiind ultima etapă din acest sezon. Din păcate nu putem fi prezenți la ultima etapă, cea de la Harghita. Ne dorim să avem un ritm bun și să terminăm sezonul cu un rezultat pozitiv”, a spus Horia Chiriguț, citat de Autostiri.ro.
Raliul Iașului se desfășoară în perioada 10 – 12 septembrie și are o lungime totală de 423,6 kilometri, dintre care 144,2 km împărțiți în 9 probe speciale. Penultima etapă din Campionatul Național de Raliuri va începe joi la ora 18:35 cu super speciala Râpa Galbenă din oraș, singura probă pe asfalt din program, restul de opt speciale fiind programate vineri și sâmbătă.
“Raliul Iașului este o etapă foarte importantă în lupta pentru titllurile din Cupa Suzuki, dar și la clasa 9. Sunt bucuros că avem șase echipaje la start și sunt sigur că vom vedea o luptă frumoasă pe probele speciale.Modelul Suzuki Swift Sport și-a demonstrat competitivitatea în acest sezon și sper că piloții din Cupă se vor implica din nou și în lupta pentru victorie la clasa 9”, a spus Aurel Chirteș, directorul Wise Motorsport, partenerul tehnic al Cupei Suzuki, citat de Autostiri.ro.
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro
Credit foto: Rallyphoto.ro