În ultimul deceniu, Continental și-a dezvoltat prezența în România, devenind o piatră de temelie pentru activitățile de producție, cercetare și dezvoltare din Europa. Mai mult de 830 de milioane de euro au fost investiți de furnizorul internațional pentru industria automotive, producătorul de anvelope și partenerul industrial Continental. Sibiu este parte esențială din povestea de succes a Continental în România – iar locația sărbătorește acum 10 ani de activitate. “Continental Automotive Systems a fost una dintre primele companii care și-au deschis o afacere în Zona Industrială de Vest din Sibiu, acum 10 ani. În prezent este recunoscută ca fiind cea mai mare și mai importantă companie din această zonă industrială, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri cât și al suprafeţei ocupate de zona de producție. În 2014 creștem în continuare volumul de unități produse, dar și activitățile din zona de cercetare și dezvoltare.De asemenea, vom construi noi clădiri pentru R&D și pentru producție” spune Oswald Kolb, director general al Continental Automotive Systems Sibiu, citat de Continental Romania.
De la o echipă de doar 30 de angajați, în decurs de 10 ani, compania a creat mai mult de 2.800 de locuri de muncă, dintre care 800 pentru ingineri. Au fost construite 4 module de producție și un centru de cercetare și dezvoltare foarte performant, fiind unul dintre angajatorii și producătorii de top din industria auto din această regiune. Planurile de dezvoltare pentru locația Sibiu includ în 2014 și extinderea activităților, care vor duce la folosirea pe deplin a noii clădiri pentru cercetare și dezvoltare și vor pregăti începutul unei noi echipe de producție pentru Sisteme Avansate de Asistență la Condus (Advanced Driver Assistance Systems), care își va începe activitatea în 2015.
În anii ce urmează, locația are mai multe planuri de extindere atât în cercetare și dezvoltare, cât și în producție, generând mai multe locuri de muncă pentru muncitori calificați, necalificați și pentru absolvenți de universitate. Festivitățile au început la Primăria Sibiu în prezența invitaților speciali, printre care s-au numărat ambasadorul Republicii Federale Germane în România, Werner Hans Lauk, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, rectorul Universității “Lucian Blaga”, prof. dr. Ioan Bondrea și alți parteneri de afaceri și colaboratori. Din partea companiei Continental, evenimentul a fost găzduit de către Oswald Kolb, Director General Continental Automotive Systems Sibiu, dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania, Lăcrămioara Dărăban, Manager Resurse Umane Continental Automotive Systems Sibiu și alți membri ai echipei de management.
”Fabrica din Sibiu face parte din rețeaua noastra globală de 10 ani. În Central Electronic Plants, organizaţia care conduce toate fabricile producătoare de electronice din lume, ne asigurăm că sunt îndeplinite standarde legate de procesele și sistemele de producție, liniile de aprovizionare și echipamente, iar în felul acesta asigurăm performanța, calitatea și structura de costuri” a transmis Henner Cnyrim, Head of Central Electronic Plants, cu ocazia aniversării.
“Unele dintre produsele dezvoltate în centrul de cercetare și dezvoltare din Sibiu sunt sistemele inteligente de frânare și asistență la conducere și pedala de accelerație cu limitare a vitezei în cazul în care sunt detectate obstacole în fața autovehiculului. În producție, inginerii, tehnicienii și operatorii aplică cele mai noi tehnologii industriale. În fiecare lună, locația noastră produce peste două milioane de unități electronice de control pentru industria auto” a explicat Oswald Kolb în discursul său. “Portofoliul este alcătuit din module electronice de control al scaunelor, al ușilor și al airbagurilor, management al motorului și nu în ultimul rând unități electronice de control pentru transmisie, care folosesc o tehnologie hibridă, acestea fiind produse doar în alte 4 locații Continental din lume. Am dori să mulțumim angajaților noștri, echipei de management și autorităților locale pentru sprijinul oferit în atingerea acestor deziderate.”
”Strategia Continental a fost, încă de la venirea în Sibiu, să contribuie la dezvoltarea forței de muncă din zonă. De aceea, Continental desfășoară în permanență activități în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” cât și cu liceele de profil tehnic din Sibiu. Contribuim activ la dezvoltarea competențelor absolvenților atât prin adaptarea curriculei la cerințele din mediul de afaceri, cât și prin oferirea de experiențe practice în cadrul companiei noastre. Anual, mai mult de 100 de elevi și studenți desfăşoară stagii de practică în cadrul companiei noastre, fiind astfel mai pregătiți pentru un loc de muncă” a declarat Lăcrămioara Dărăban, conform Continental Romania.
,,De asemenea, prin Academia Tehnică, curs acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Continental școlarizează anual un număr considerabil de technicieni în electronică. Să nu uităm că, firma Continental, prin locurile de muncă pe care le oferă, atrage anual în oraș un număr foarte mare de tineri absolvenți din diverse centre universitare din țară, contribuind astfel și la dezvoltarea unei forțe de muncă calificate în Sibiu” a adăugat Lăcrămioara Dărăban.
Cu ocazia aniversării, a fost inaugurată și o expoziție despre Continental, în Piața Mare din Sibiu. Expoziția, care prezintă istoria Continental din întreaga lume, se axează pe prezența Continental în Sibiu și parcurge informații despre produse și tehnologii dezvoltate sau/și produse în Sibiu, despre principalele reușite în cei 10 ani de existență, și planurile de dezvoltare pentru următorii ani, dar și despre parteneriatele puternice pe care le-a format în comunitatea sibiană. Accesul la expoziție este gratuit iar aceasta poate fi vizitată în perioada 23 – 30 mai.
Inaugurarea expoziției a fost urmată de ceremonia de inaugurare a structurii noii clădiri de cercetare și dezvoltare, de pe strada Salzburg nr. 8. Noua clădire va avea două etaje cu o suprafață totală de 7.000 de metri pătrați, un laborator de peste 1000 m2, oferind astfel spațiu pentru o echipă mai mare. Construcția a fost începută în luna martie 2014, iar începerea activității este planificată pentru luna octombrie 2014.
“Ne-am propus să angajăm mai mult de 1.500 de oameni în următoarele luni în România și sunt bucuros să văd că avem condiții excelente de lucru în noua și moderna clădire din Sibiu. Faptul că avem atât producție cât și cercetare și dezvoltare în aceeași locație, este un avantaj mare pentru clienții noștri, dar și pentru echipele care dezvoltă și fabrică produsele noastre. Suntem mândri de echipa noastră de peste 13.000 de angajați în România și abia așteptăm să le urăm “bun venit” unor noi angajați în Sibiu, Timișoara, Brașov, Carei, Nadab și Iași” a spus dr. Christian von Albrichsfeld la ceremonia de inaugurare a structurii noii clădiri.
Cu o cifră de afaceri de 33,3 miliarde de euro în 2013, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial. Cu produsele sale din domeniul sistemelor de frânare, al sistemelor şi componentelor de propulsie şi de rulare, panouri de bord, soluţii infotainment, sisteme electronice pentru autovehicule, anvelope şi produse tehnice din elastomeri, Continental îşi aduce contribuţia la siguranţa deplasărilor şi protejează clima. În plus, Continental este un partener competent în comunicarea auto interconectată. Pentru Continental lucrează în prezent peste 182.000 de angajaţi în 49 de ţări.
Până la sfârşitul anului 2013, Continental a investit peste 830 de milioane de euro în activităţile din România. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și trei centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie al anvelopelor pentru Europa de Est, în Săcălaz. Continental avea la finalul anului 2013 peste 13.000 de angajaţi și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în România.
Via: Continental Romania