Mazda Motor Europe anunță numirea lui Colin Maddocks (45 de ani), actualmente Director Financial Services la Mazda Motor Europe (MME), în funcția de Chief Financial Officer (CFO) începând cu 1 octombrie 2015. Maddocks îl va succeda pe Steve Robertson (62 de ani), care va prelua poziția de Senior Leader pentru proiecte cheie (înainte de retragerea prevăzută în 2016).
Colin Maddocks a început la Mazda în 2005 ca Director Network Development și Financing. În 2009 a devenit Director Financial Services, fiind responsabil pentru strategia de servicii financiare a companiei, cu precădere în sfera relațiilor cu băncile partenere. Din 2014 Maddocks este parte a echipei executive MME. Din noua sa funcție va fi subordonat direct lui Jeff Guyton, Președinte și CEO Mazda Motor Europe. „Colin vine cu o experiență semnificativă în dezvoltarea rețelei de dealeri, finanțe și strategie de business”, spune Jeff Guyton, Președinte și CEO Mazda Motor Europe. „Este persoana ideală pentru a prelua sarcinile lui Steve Robertson.”
Steve Robertson s-a alăturat echipei Mazda în 2001 ca Director Financiar la Mazda Motors UK. Din 2005 până în 2009 a avut o contribuție majoră la dezvoltarea strategiei de business a companiei, în calitate de Director Business Strategy și, apoi, ca Vicepreședinte Business Strategy & Information Systems la Mazda Motor Europe. Înainte să vină la Mazda, Robertson a dobândit o experiență vastă în domeniul auto, ocupând mai multe funcții în domeniul financiar, la Ford.
„Steve a contribuit semnificativ la succesul nostru în Europa prin înființarea mai multor companii naționale de vânzări și prin coordonarea activităților de IT și financiare ale companiei. Suntem foarte bucuroși că vom continua să beneficiem de cunoștințele și expertiza sa în proiecte cheie”, spune Guyton, citat de Autostiri.ro. Poziția lui Colin Maddocks va fi preluată de Stephan Reeve, actualmente Senior Manager Financial Services la MME.
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro