Sezonul 2019 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop a fost unul extrem de reuşit pentru echipa clujeană Napoca Rally Academy. Nu mai puţin de şase titluri de campion şi unul de vicecampion, la individual, plus titlul la echipe, a fost bilanţul obţinut de piloţii NRA la finalul celor opt etape desfăşurate de la începutul lunii mai şi până la mijlocul lunii octombrie.
,,Ne bucurăm că am reuşit să avem un nou sezon pozitiv, cu atât mai mult cu cât există o vorbă în lumea piloţilor: cu cât câştigi mai mult, cu atât începi să pierzi mai uşor. În general, cifrele merg împotriva noastră. Motorsportul este complicat, cum s-a văzut şi în cazul lui Simone. El a dominat probă cu probă, a câştigat 89 la sută din probele la care a participat, dar a reuşit să-şi adjudece titlul de campion doar la ultima etapă, pentru că neparticiparea la o etapă şi abandonurile care au survenit au creat probleme. Trebuie să ne gândim că am câştigat acest al şaselea titlu la echipe datorită efortului tuturor, dar în special datorită celor <<mici>>, mai exact ce au făcut ei când cei <<mari>> au abandonat.
Practic noi doar la două raliuri am reuşit să venim cu Simone pe prima poziţie şi cu Bogdan pe doi, în rest, ori unul, ori celălalt, au abandonat. Chiar şi în aceste condiţii, dacă nu greşesc, am câştigat şase etape din opt ca echipă şi asta datorită faptului că am fost echilibraţi ca şi componenţă, iar Mihnea, Norbert şi Andrei şi-au făcut foarte bine treaba. Asta ne bucură şi ne pregătim pentru un 2020 la fel de bun. Gândim deja câteva schimbări importante în echipă, aşa că staţi aproape de noi pentru că sezonul următor va fi unul interesant”, a declarat Marco Tempestini, citat de autostiri.ro, coordonatorul Napoca Rally Academy, completat de colegul său din „board-ul” NRA, Bogdan Marişca: „Echipa şi-a atins obiectivele în 2019. Colegii mei, tinerii piloţi NRA, şi-au atins fiecare obiectivul, au ieşit campioni la clasele lor. Astfel şi-au adus, substanţial, contribuţia la câştigarea unui nou titlu la echipe, al şaselea pentru noi. Muncim la proiectele pentru 2020. Vom încerca să mergem mai departe pe drumul pe care Napoca Rally Academy a pornit acum 12 ani”.
Cu un total de 50 de probe speciale adjudecate în 2019, care au dus la câştigarea a cinci etape din cele opt desfăşurate, Simone Tempestini a obţinut astfel cel de-al patrulea său titlu de campion naţional absolut şi titlul la clasa RC2, după cele din 2015, 2016 şi 2018.
„Pentru mine este foarte important că am obţinut acest titlu, de la începutul anului a fost unul dintre obiectivele principale ale mele şi ale echipei. Dintre cele patru titluri de campion naţional absolut pot spune că, alături de cel din 2016, acesta a fost cel mai greu de cucerit, chiar dacă pe probele speciale ritmul a fost unul extrem de bun şi am reuşit să fac diferenţa de multe ori. În sine, cursele din circuitul intern m-au ajutat şi la nivel internaţional, m-au ajutat să ajung la etapele din WRC2 cu o viteză cât mai bună. Nu a fost uşor, având în vedere că am lipsit la Bacău şi că am avut două etape, Sibiu şi Iaşi, care nu au mers deloc aşa cum ne-am dorit. La Sibiu chiar am făcut o pagubă care ne-a încurcat puţin din toate punctele de vedere.
La final am reuşit să obţinem titlul mult dorit şi cred că este un mod deosebit de a mulţumi tuturor celor care ne-au susţinut, mai ales echipei tehnice care mi-a oferit, pe tot parcursul anului, o maşină care a fost extrem de bună, şi în special spectatorilor care ne-au urmărit, fanilor noştri care au fost aproape de noi pe probe.
Cel mai mult mă bucur pentru oamenii care fac parte din echipa noastră, Napoca Rally Academy, care a devenit pentru a şasea oară campioană la echipe şi a cucerit pentru al cincilea an consecutiv titlul la general. Avem şi viitorul în faţă pentru că Norbert şi Mihnea au făcut o treabă deosebită la clasele lor. Rezultatele lor ne motivează în plus, ne fac să continuăm să mergem tare şi să fim cei mai buni. Nu este deloc uşor, dar muncim împreună, muncim în aceeaşi direcţie”, a spus Simone Tempestini, citat de autostiri.ro, care l-a avut alături şi în acest an pe Sergiu Itu, la bordul unui Hyundai i20 R5.
Pentru Mihnea Mureşan, ultima etapă a sezonului, Braşov TESS Rally, a avut o însemnătate aparte
Cu titlul asigurat la clasa RC4, tânărul pilot NRA trebuia să câştige lupta cu Adrian Teslovan pentru un succes şi la două roţi motrice. Clasarea în top 3 la toate cele opt probe speciale de la Braşov, cu PS1 şi PS8 câştigate, i-au adus în final lui Mihnea Mureşan titlul şi la 2FWD.
„Un lucru important pe care l-am învăţat pe parcursul celor opt etape este că sportul nostru e plin de suişuri şi coborâşuri şi totul se întâmplă cu un motiv. Chiar dacă şansele noastre pentru victoria la două roţi motrice erau foarte mici cu trei etape înainte de final, nu am renunţat niciun moment să cred în şansa noastră şi am făcut un efort să participăm la Raliul Iaşiului, care iniţial nu era în programul nostru. De acolo lucrurile au decurs exact aşa cum ne-am dorit, iar prin victoriile de la ultimele etape am reuşit să cucerim titlul şi la două roţi motrice şi să ne îndeplinim astfel toate obectivele pentru acest sezon.
Mulţumim familiilor, prietenilor, echipei tehnice #Motorsport, partenerilor şi tuturor celor care ne-au încurajat. Mulţumim Napoca Rally Academy pentru susţinere şi felicitări colegilor pentru un nou sezon reuşit. Mulţumesc Alina şi Marc pentru încredere şi profesionalism. În ceea ce priveşte sezonul următor nu avem încă un plan clar, însă un lucru e sigur: îmi doresc să cresc nivelul performanţelor, atât pe plan naţional, cât şi european”, a menţionat Mihnea Mureşan, citat de autostiri.ro, care a pilotat în 2019 un Peugeot 208 R2 şi i-a avut în dreapta, fie pe Marc Banca, fie pe Alina Pop.
Fraţii Maior, Norbert şi Francesca, cu al lor mic, dar rapid, Peugeot 106, au dominat sezonul 2019 la clasele lor de la început şi până la final şi au devenit campioni naţionali la clasa RC5 şi în clasamentul juniorilor
„A fost un sezon foarte bun pentru noi, în care ne-am îndeplinit toate obiectivele. Privim cu drag în spate, la fiecare etapă la care am luat startul şi din care am învăţat enorm şi în acest an. După sezonul trecut, motivaţia a fost foarte mare pentru a reuşi un rezultat bun, încercând să stăm departe de eventuale probleme. Francesca a crescut frumos, maşina a mers impecabil, susţinerea echipei, toate au contribuit la îndeplinirea obiectivelor şi anume titlul la juniori şi la clasa RC5. Vreau să le mulţumesc tuturor partenerilor şi oamenilor de lângă noi, fără de care nu am putea fi la start”, a afirmat Norbert Maior, citat de autostiri.ro.
De altfel, Norbert şi Francesca au devenit şi vicecampioni în Cupa Peugeot 208 din Ungaria, unde în weekend au câştigat ultima etapă, cea de la Nyiregyhaza, care a fost şi etapă din Campionatul European de Raliuri, ERC.
Andrei Mitre, secondat de Robert Maior, pe o Dacia Sandero, s-a luptat în acest an pentru titlu la Cupa Dacia
Cu un început de sezon plin de ghinion, Andrei a reechilibrat disputa cu timişoreanul Cristi Sugar pentru prima poziţie în etapa a patra, când a câştigat Raliul Harghitei. A urmat o luptă antrenantă între cei doi, pe care şi-a adjudecat-o în cele din urmă Cristi Sugar la o diferenţă de doar 2,8 puncte.
,,Pentru mine sezonul 2019 a reprezentat una dintre cele mai frumoase lupte pe care le-am avut în raliuri. A fost un an cu dificultăţi, încercări, multe momente grele, dar şi fericite. Campionatul a început prost, cu un abandon pe shakedown-ul de la Piteşti, probleme la motor la Arad şi un al doilea abandon tehnic la Bacău, unde a cedat cutia de viteze. Seria de ghinioane părea că s-a terminat odată cu raliul de la Harghita, cursa pe care am şi câştigat-o, urmând un şir de rezultate favorabile. Nu a fost deloc uşor să intru în lupta pentru primul loc, în contextul unei serii de trei raliuri total nefavorabile în prima jumătate a sezonului.
La Transilvania Rally am ajuns, totuşi, cu un avans considerabil în fruntea clasamentului, avantaj pe care, tot acolo, l-am şi pierdut din cauza unei pene de cauciuc. Raliul Braşovului, ultima etapă a sezonului, avea să fie locul în care se decidea titlul. La finalul luptei dintre mine şi Cristi aveam să fiu campion sau vicecampion. A fost să fie vicecampion, o ambiţie mult prea mare despre care n-aş fi vorbit la mijlocul sezonului. Lupta a fost una frumoasă şi sunt convins că am ieşit mai câştigat decât dacă aş fi avut un sezon mai puţin dificil”, a subliniat Andrei Mitre, citat de autostiri.ro.
Partenerii Napoca Rally Academy sunt Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, De Longhi, Leaseplan, P1, Visit Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Europa FM.
Credit foto: rally Cow
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro