Pilotul argeşean Vali Porcişteanu s-a impus în Raliul Ţării Bârsei după o luptă dramatică cu maghiarul Gergo Szabo. Având un avans de 6,9 secunde în faţa lui Vali înaintea ultimei probe sportivul din Ungaria a fost nevoit să abandoneze la începutul probei din cauza diferenţialului faţă spart! Nici liderul clasamentului general, Bogdan Marişca nu a fost mai norocos, clujeanul abandonând cu zece kilometrii înainte de final.
PS8 – Sacele – Azuga, 24.7 km, ultima a competiţiei, a fost adjudecată de Dan Gîrtofan, acesta fiind urmat de Vali Porcişteanu şi Spitzmuller.
Nici braşoveanul Manu Mihalache nu a fost lipsit de ghinion pe această probă, el fiind nevoit să abandoneze înainte de start, rămânând în parcul service de dinainte.
Clasamentul final, neoficial, la finalul Raliului Ţării Bârse se prezintă astfel:
1. Porcisteanu 1:04:59.2;
2. Girtofan +9.2;
3. Spitzmuller +1:04.2
4. Titi Aur +3:54.6