Automobilismul s-a intors pe usa din fata in Bucuresti
Dupa ce demonstratiile s-au terminat, spectatorii erau deja pregatiti pentru lucrurile serioase. Adica, pe Baneasa Rally Show, eveniment ce a marcat revenirea caravanei automobilistice in Bucuresti. S-au strans cateva mii de spectatori, care au inceput rapid sa guste spectacolul oferit de pilotii ce au „intrat in paine”. A fost o zi reusita din toate punctele de vedere, iar automobilismul s-a intors in capitala, dupa 5 ani, pe usa din fata.
Szabo este primul lider in Raliul „Tara Barsei Dunlop SEAT”
Gergo Szabo, campionul national en-titre, a inceput furtunos Raliul „Tara Barsei Dunlop SEAT” si s-a impus la Baneasa Rally Show. „A fost o proba foate frumoasa si sunt multumit ca am terminat primul. Sa vedem ce va fi pe macadam”, a spus, la final, Gergo Szabo. Csaba Spitzmuller, omul care poate arunca toate pronosticurile in aer, a terminat al doilea, la doar 2 zecimi de secunda de compatriotul sau. „In Ungaria, cand castig prologul, a doua zi… abandonez. Asa ca sunt multumit cu locul doi. Sper sa raman pe traseu, pentru ca urmeaza niste probe speciale deosebit de frumoase, intr-un decor fantastic”, a punctat Spitzmuller. Dupa inca 2 zecimi de secunda, a terminat Titi Aur, care este bine plasat pentru lupta pe macadam, unde se simte foarte bine. „Organizarea a fost ireprosabila, si am imbinat mersul la spectacol cu eficienta. Acum, sa vedem ce va fi pe macadam”, a afirmat multiplul campion national.