spot_img

Ciprian Lupu și Andrei Aițculesei scriu istorie în Campionatul European de Raliuri

După aproape patru sezoane în care a concurat în Campionatul Național de Raliuri autohton, Ciprian Lupu își continuă incursiunea în lumea fascinantă și dură a raliurilor europene.

După Rally di Roma Capitale, Ciprian Lupu și Andrei Aițculesei – Renault Clio Rally 5 (cei doi reprezentând culorile echipei Napoca Rally Academy.) au concurat la Barum Czeh Rally Zlin, a 6-a etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri (FIA ERC – European Rally Championship).

După o etapă dificilă echipajul Ciprian Lupu și Andrei Aițculesei obține un rezultat muncit care face senzație în lumea sporturilor cu motor: locul 1 la grupa RC5 și locul 4 în ERC4. Iar evoluția echipajului Napoca Rally Academy este aparte, acesta se aproprie de Top 10 în ERC4.

„După ce am terminat @barumczechrally ne simțim ca și cum am fi dat un examen la raliuri, pe care din fericire l-am luat.

Au fost câteva zile cu odihnă foarte puțină și cu niște probe cum nu prea am văzut până acum, probe pe care marea parte a participanților s-au confruntat cu diferite situații dificile. Nici noi nu am fost feriți de ele dar cred că le-am gestionat foarte bine.

Am văzut o pasiune a oamenilor pentru raliuri cum rar mi-a fost dat să văd și asta ne-a dat aripi.

Am reușit să ocupăm locul 1la grupa RC5 și locul 4 în ERC4. Încet, încet ne apropiem de top 10 în @fiaerc la grupa ERC4.,” a consemnat pe profilul de Facebook pilotul brașovean Ciprian Lupu.

Felicitări, Ciprian Lupu și Andrei Aițculesei!

Credit foto: @flatoutmediaagency

Un articol scris de Baicu Vlad – Andrei, Romania Culture Cars.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri