Trăiesc un moment foarte special pentru mine. Totuși, aș vrea să fie înțeles corect, n-aș vrea să fie interpretat speculativ.
Am primit confirmarea și sunt onorat să anunț că am intrat în Cartea Recordurilor (Guinness World Records) ca fiind prima persoană cu dizabilități care obține un titlu de Campion Național al unei categorii, în competițiile automobilistice, din lume. Deci, ca să clarific, nu sunt primul astfel de practicant, ci primul care obține o distincție națională.
Iar secretul n-a fost viteza, neapărat, cât constanța și încăpățânarea pe care le-am arătat în echipajul pe care l-am format împreună cu Andrei Pintilii.
Dedic acest moment memoriei mamei mele! Și le mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au sprijinit și m-au susținut pe parcursul acestei călătorii. Am urcat ceva trepte, da’ mai avem destule povești în față.
Text și imagini preluate de pe pagina sportivului Ciprian Lupu

Foto: Dan Străuți, de la Raliul Harghitei 2023