În 2011, Chevrolet a înregistrat cele mai mari vânzări la nivel global din întreaga istorie a companiei
Detroit. În anul 2011, Chevrolet a vândut 4,76 de milioane de autovehicule în întreaga lume şi a stabilit un record mondial în materie de vânzări, aducând vânzările globale ale General Motors Co. (NYSE: GM) la peste 9 milioane de unităţi, cu 7,6% mai mult decât în 2010.
Chevrolet a vândut cel mai bine în Statele Unite, înregistrând 1.775.812 de unităţi vândute, cu peste 13% mai mult decât în 2010. În China a avut vânzări record de 595.068 de unităţi, cu 9,5% mai mult comparativ cu anul precedent. Celelalte pieţe în care a înregistrat creşteri semnificative față de anul precedent sunt: Vietnam (79%), Rusia (49%), Turcia (30%) şi Germania (21%).
„Chevrolet a înregistrat o creştere impresionantă atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare datorită noii game variate de produse care satisface nevoile diferite ale cumpărătorilor din întreaga lume”, a declarat Dan Akerson, Preşedinte şi Director Executiv al GM.
Chevrolet îşi face simţită prezenţa pe piaţa internaţională prin comercializarea unor autovehicule precum Cruze, Aveo (Sonic) şi Spark, Malibu, modelul complet nou de dimensiuni medii comercializat la nivel global, variantele crossover şi camionetele precum Orlando, respectiv Colorado, toate acestea fiind concepute pentru diverse condiţii de trafic şi pentru preferinţele variate ale clienţilor din întreaga lume.
Sedanul compact Chevrolet Cruze este liderul mărcii în materie de vânzări globale cu peste 670.000 de unităţi vândute în 2011, fiind modelul cu cele mai multe autovehicule vândute în întreaga lume, numărul depăşind 1,13 milioane de la lansarea sa din 2009. În 2011, Chevrolet a fost cea mai bine vândută marcă de autoturisme din Statele Unite, aceasta datorându-se în mare parte succesului înregistrat de modelul Cruze.
În 2011, Chevrolet a înregistrat vânzări record în peste 15 ţări, pieţele cu cele mai impresionante creşteri față de anul precedent fiind: Peru (81%), Vietnam (79%), Thailanda (57%), Africa de Sud (50%) şi Israel (46%). Iată primele 10 pieţe dintr-un clasament al vânzărilor înregistrate de către Chevrolet în 2011:
[table id=41 /]
Chevrolet tinde să devină o marcă din ce în ce mai activă la nivel internațional
„Nu încape nicio îndoială în ceea ce priveşte faptul că portofoliul Chevrolet a reprezentat un catalizator pentru succesul nostru din întreaga lume”, a declarat Tim Lee, Preşedinteal GM International Operations.
„Lansarea mărcii Chevrolet în Coreea de Sud, coroborată cu creşterea extraordinară a vânzărilor în China şi în celelalte regiuni în care suntem prezenţi, reprezintă o dovadă a faptului că Chevrolet devine prima opţiune pentru clienţii din întreaga lume.
”Pe măsură ce intră în cel de-al doilea secol al existenţei sale, Chevrolet tinde să devină o marcă din ce în ce mai activă la nivel internațional, înregistrând peste 60% din vânzările de autovehicule în afara Statelor Unite.„În 2012 vom continua să ne extindem gama de autovehicule cu şi mai multe modele de excepţie, ca modalitate de a spori vânzările pe pieţele noastre cheie,” a adăugat Tim Lee.
Cele mai mari pieţe ale companiei în 2011 au fost China, unde GM şi partenerii săi cu care a înființat societăți mixte au reuşit să sporească vânzările cu 8,3% față de anul anterior, ajungând la 2.547.203 de unităţi vândute şi Statele Unite, acolo unde GM a vândut 2.503.820 de autovehicule, cu 13,0% mai mult decât în 2010. GM este lider de piaţă în ambele ţări. În 2011, compania şi-a sporit, de asemenea, cota de piaţă la nivel internațional, ajungând la 11,9%, de la 11,5% în 2010.
[table id=42 /]
GM North America = Statele Unite, Canada, Mexic şi alte pieţe din America de Nord
GM în Europa= Europa de Vest, Europa Centrală şi de Est şi Rusia
GM International Operations = Asia Pacifică, Africa de Nord, Africa Subsahariană şi Orientul Mijlociu;
Notă: Iran, Coreea de Nord, Siria şi Sudan sunt excluse din calculele privind volumului de vânzări şi cota de piaţă
Dan Strauti – autostiri.ro
Multumim Florentina Stoica
PR Manager Chevrolet Romania
Chevrolet Central and Eastern Europe LLC
Representative Office Romania