Cătălin Enciu, din pasiune pentru motorsport

| 26 iunie 2019 | 0 Comments

Traseele de Viteza în Coasta din România l-au făcut pe Cătălin Enciu sa treaca rapid de la statutul de spectator la cel de concurent.

Pasiunea, curajul dar și dorința și-au spus cuvântul iar în prezent îl găsim pe Cătălin participând în cadrul Campionatului Național de Viteza în Coasta-Divizia 2.

Desfășurat pe trasee spectaculoase, acest campionat reușește sa aducă la start tineri talentați, dornici de afirmare,ce cu un buget redus reușesc sa facă spectacol.

Salutare și mulțumim ca ai acceptat provocarea Autostiri.ro de a ne împărtăși câteva momente-cheie din viata unui pilot de curse. Știm ca în spatele oricărei pasiuni exista o poveste.

Cătălin Enciu: Pasiunea mea pentru motosport a inceput in perioada adolescentei, atunci cand dependenta de adrenalina atinge uneori cote maxime. De aici, in perioada aceea, si unele divergente cu parintii, pentru ca ei voiau sa merg la un liceu militar,iar eu,fara stie,m-am inscris la liceul auto pe care l-am si absolvit cu brio.

Pentru mine la momentul acela existau doar masinile. Imi doream sa merg tare, cu viteza, dar intr-un mediu oficial. De atunci, pentru mine a inceput un vis contra cronometru. Primul pas a fost atunci cand ma rugam de unul si de altul sa ma primeasca sa muncesc ca ajutor de mecanic intr-un garaj. Am reusit pana la urma, baietii preparau masini pentru a se da noaptea la asa zise curse. Am avut mult de invatat.

La un moment dat mi-am dat seama ca pot mai mult. Visul era sa pot concura intr-un mediu oficial, organizat. Din momentul acela mi-am propus sa imi iau o masina. Masina pe care mi-o doream un BMW e36.

In anul 2008 am achizitionat masina visurilor mele, un BMW e36 325.Din momentul acela a inceput nebunia mea. Un vis in care am crezut atat eu, cat si familia si prietenii mei. De aceea mi-am creat si un motto ,,Din strada direct pe podium”. A fost si este in continuare ,,nebunia mea”.

Când ai debutat în lumea motorsportului?

Cătălin Enciu: Am debutat in anul 2015 la SAB (Salonul Auto Bucuresti) cu reprezentatii de drift, dupa care am fost invitat in fiecare an. Pentru mine a fost o onoare sa ma aflu langa drifteri renumiti din tara. In anul 2017 mi-am dat seama ca vreau mai mult decat atat si anume viteza in coasta, asadar am luat-o cu inceputul si in anul 2018 m-am inscris in Campionatul National de Indemanare.

Nimeni mi-a dat nici o sansa, debutant, tractiune spate, masina grea, lunga, etc. Am trecut peste toate si cu ambitia care ma caracterizeaza am reusit sa castig campionatul la grupa A3 din care faceam parte. A fost primul meu trofeu in materie de motosport, un prim pas si o experienta de neuitat.

Dupa castigarea acestui campionat am zis ca sunt pregatit pentru debutul in cnvc. Pentru mine visul prindea contur! Din toamna lui 2018 a inceput iar o cursa contracronometru. Din momentul acela nu ma vedeam decat la linia de start. Si a inceput asa zisa nebunie cu pregatirea masinii conform normelor FIA, echipamentul de pilotaj si multe altele. Cu multa perseverenta, modestie, motivatie, disciplina si nu in ultimul rand cu ajutorul familiei si al prietenilor.

Care este motivația ta cea mai puternica ce te face sa pășești mereu spre linia de start?

Cătălin Enciu: Motivatia cea mai puternica atunci cand merg spre linia de start este baiatul meu caruia vreau sa-i insuflu “virusul “ acesta si nu in ultimul rand sa dovedesc faptul ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat se poate realiza. La linia de start este un sentiment unic, care nu se poate exprima in cuvinte, adrenalina invada tot corpul si nu mai ai timp sa te gandesti la altceva decat la cursa in sine. Parerea mea este ca fiecare dintre voi sa experimenteze macar o data in viata senzatia unei urcari cu o masina de viteza in coasta chiar si in dreapta pilotului. Dupa care voi sa-mi transmite-ti ceea ce ati simtit!!!

Cum definești tu curajul?

Cătălin Enciu: A fi curajos nu inseamna sa nu iti fie frica, ci a actiona in ciuda fricii prezente. A avea curaj inseamna sa actionezi, chiar daca simti teama, inseamna sa iti urmezi pasiunea. Castigul nu vine fara risc, asa ca daca iti doresti pasiune, risca. Daca nu ai reusit din prima, ridica-te si incearca din nou, dintr-un alt unghi sa ajungi unde ti-ai propus! Drumul initial poate avea multe obstacole de trecut pe parcus, insa, la final de poveste vei avea multumirea ca ai avut CURAJUL sa mergi pe drumul pe care ti l-ai dorit! Si eu cred ca trebuie sa fim mai curajosi in asumarea propriilor decizii si pareri! Toti cei care isi urmeaza visul dau dovada de curaj!

In prezent știm ca participi în Campionatul Național de Viteza în Coasta-Divizia a doua. Ce părere ai despre aceasta ramura?

Cătălin Enciu: Este o ramura ce este bine venita pentru debutanti. Este o rampa de lansare catre marea perfomanta. Totul trebuie luat pas cu pas, aici te obisnuiesti cu traseele, cu tehnica de abordare a virajelor, cu emotiile, cu competitia in general. Aici am dat de oameni minunati care in orice moment sunt gata sa ajute. Este o ramura extraordinar de benefica pentru un debutant.

Știm ca de curând ai participat la Sugaș Bai. Cum ți s-a părut traseul?

Cătălin Enciu: Traseul de la Sugas Bai imi era cunoscut, acolo am facut cursurile pentru licenta de pilot. Este un traseu de viteza dar si multa tehnica. Sunt iesiri din viraje cu viteze mari dar si ace de par, pe care trebuie sa le abordezi cu mare grija. Cunoscand traseul, am avut un mare avantaj si de aceea si locul 2 obtinut. Pe aceasta cale tin sa felicit organizatorii, pilotii si pe cei din media care reusesc din resurse proprii sa promoveze aceasta ramura a motorsportului.

Ce ne poți spune despre materialul de concurs?

Cătălin Enciu: Ca material de concurs pot sa spun cu mandrie ca pilotez un BMW e36 cu motorizare de 2.5 la baza. Spun la baza pt ca ulterior a suferit unele modificari. Am fost profund dezamagit cand am aflat ca clasa debutanti nu pot sa am mai mult de 180 HP, ceea ce am realizat ca este un lucru bun. A trebuit sa fac iar modificari, cu test dyno, sa o aduc la cerintele competitiei. Acum merg pe 177 HP. Imi este greu dar am inceput sa ma obisnuiesc. Fiind tractiune spate e greu fara putere pe rotile tragatoare. Se abordeaza altfel virajele. Dar incet, incet ne obisnuim unul cu altul.

Cam cât este de importanta legătura dintre pilot și mașina?

Cătălin Enciu: Masina este oglinda pilotului! Viteza masinii mele ma elibereaza, ma transforma. Cu teama fata de ea, ne-am imprietenit, ma impinge dar ma si protejeza,este ca o tatonare constanta si ne suplinim unul pe altul. Cand iesim impreuna pe traseu suntem una si aceeasi persoana. Ne completam reciproc si ca in orice relatie, cateodata mai avem si unele divergente! Dar am invatat sa le gestionam si mergem mai departe impreuna pt acelasi scop! Sa fim cat mai sus cu putina. Masina face parte din familia mea,o tratez cu aceeasi masura ca pe sotia si baiatul meu!

Definește motorsportul în 3 cuvinte.

Cătălin Enciu: Disciplina, pasiune si perseverenta.

Ce sentimente te încearcă la linia de start? Crezi ca în astfel de momente emoțiile sunt importante?

Cătălin Enciu: Sentimentele care ma incearca la linia de start nu cred ca pot descrise in cuvinte. Sunt unice, un amalgam intre emotie, fericire, teama, adrenalina. Cele mai grele secunde sunt acelea de dinaintea startului. In principiu cca 30 sec par a fi o vesnicie, atunci sunt cele mai mari emotii. Ele sunt cele mai importante, de aceea trebuie sa ai puterea mentala pt a le gestiona. Dupa start, aceste emotii dispar parcugerea  primilor zeci de metrii. Adrenalina inunda tot corpul si esti doar cu masina si traseul in fata. Atunci emotiile dispar cu totul!

Cum a fost prima participare într-un cadru oficial?

Cătălin Enciu: Prima participare intr-un cadru oficial a fost plina de emotie si un sentiment de fericire. Nu imi venea sa cred ca eu sunt in fata unei linii de start si toata lumea era cu ochii pe mine. Prin mintea mea treceau multe imagini nu chiar placute, sa nu mi se opreasca motorul, sa nu nu dau cu ea de parapeti sa nu fac spin.. Sa nu.. Sa nu..!! Am trecut cu bine si de atunci mi-am zis ca pot sa fac lucruri mult mai marete.

Care sunt planurile tale pentru sezonul 2019?

Cătălin Enciu: Pentru sezonul 2019 am in plan ca debutant la CNVC clasare in primii 3 la sfarsitul campionatului. Un vis mare dar foarte realizabil.

Ai sfătui părinții sa își îndrepte copiii spre motorsport și dacă da, de ce?

Cătălin Enciu: Sfatuiesc toti parintii sa faca eforturi sa-si indrepte copiii spre motosport. Este o ramura sportiva care iti da incredere de sine si ceea ce la copii acum se formeaza. Vor invata ce este disciplina si rigorile unei competitii. Baiatul meu are 3 ani si 6 luni si incerc incet, incet sa-mi urmeze pasii in materie de motosport. Daca reusesc lucrul acesta sunt un tata implinit.

Pentru spectatorii de pe margine ești un exemplu demn de urmat. Ai reușit sa îți îndeplinești un vis. Ce i-ai sfătui?

Cătălin Enciu: Ma bucura faptul sa aud ca pentru spectatori sunt un exemplu demn de urmat. Pentru a-mi urma visul imi trebuie curaj, rabdare si perseverenta. Sa nu renunti niciodata, indiferent de frustrarile si neajunsurile acumulate, sa ai puterea sa ridici capul si sa spui “din strada direct pe podium. “

Mulțumim pentru răspunsurile acordate și pentru curajul și ambiția de care dai dovada.

Un interviu realizat de Ana – Maria Florea.

Imagini: arhiva personala a lui Cătălin Enciu.


Tags: , , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Special

Citește articolul precedent:
NRA, lider detaşat la jumătatea sezonului în CNRD!

La jumătatea sezonului intern, Napoca Rally Academy conduce în clasamentul pe echipe cu 354,2 puncte, urmată de DTO-Tellur R.T. cu...

Închide