spot_img

BMW i8 în rolul de Safety Car pentru etapa românească a Campionatului European Formula Predators

P90204597_lowRes_bmw-i3-and-bmw-i8-laDesfășurată sub egida A.C.R., a doua etapă a Campionatului European Formula Predators este organizată de Smart Driving România cu sprijinul APAN Motors, dealer autorizat BMW. În weekend-ul 21-22 mai, circuitul Motorpark România din Adâncata va fi gazdă pentru cei 16 piloți ce se vor alinia la start cu monoposturile Formula Predators. O prezenţă spectaculoasă pe circuit va fi şi spectaculosul BMW i8 ca Safety Car. Modelul este oferit de APAN Motors, unul din cei doi agenţi autorizaţi BMW i în România şi partenerul Smart Driving România.

Formatul competiției presupune desfășurarea a două curse distincte în cele două zile competiționale. Prin urmare, ziua de sâmbătă debutează cu antrenamentele libere pentru fiecare dintre cele trei clase, urmate de calificări și de cursele propriu-zise, pentru ca la finalul zilei să se întocmească un clasament separat, pe clase. Duminică lucrurile se desfășoară în aceeași notă, clasamentele fiind separate.

„În România, tinerii piloți care depășesc etapa kartingului se plafonează, pentru că până acum nu existau competiții care să le ofere șansa să progreseze. Cursele pe circuit sunt la început în România, dar prin platforma vreausafiupilot.ro le oferim ocazia tinerilor piloți să-și demonstreze calitățile, în condițiile în care materialul de concurs este identic. În plus, siguranța curselor pe circuit este la un nivel mult mai înalt decât cea a curselor de coastă sau de raliu, iar acest lucru este foarte important, mai ales pentru părinții tinerilor piloți”, declară Andrea Fogliazza, managerul Smart Driving România și unul dintre inițiatorii programului vreausafiupilot.ro

Antrenamentele libere sunt programate pentru ora 11:00, calificările pornesc la 12:30, iar manșele de concurs sunt programare să înceapă la 15:00 în ziua de sâmbătăt și la 15:30 duminică. La finalul fiecărei zile, spectatorii pot avea parte de sesiuni BMW Experience organizate de Smart Driving România.

Biletele pot fi achiziționate online prin rețeaua Eventim și au un preț de pornire de 20 de lei. De asemenea, cele două curse ale Campionatului European Formula Predators vor avea în rolul de competiții suport Cupele Logan și Lupo.

P90204595_lowRes_bmw-i3-and-bmw-i8-laDespre Campionatul European Formula Predators

Monoposturile Formula Predators sunt construite în Italia și sunt propulsate de un motor Honda, cu o capacitate de 600 cmc, dezvoltând o putere maximă de 105 cai-putere. Transmisia este una secvențială cu cinci trepte, în timp ce greutatea monoposturilor este de 340 de kilograme.

Campionatul European Formula Predators are în componența calendaristică șapte etape desfășurate în Italia, România și Serbia, iar la start se aliniează piloți din Elveția, Italia, Spania, Serbia și România.

Despre BMW i8

BMW i8 este un model plug-in hybrid sportiv care vine cu o gamă largă de premiere tehnologice,  de la platforma BMW LifeDrive, cu şasiu din aluminiu şi structura caroseriei din fibră de carbon, până la debutul mondial al farurilor laser pe un automobil de serie.  Tehnologia plug-in hybrid combină o baterie de capacitate mare, două motoare electrice şi unul pe benzină, de trei cilindri, pentru o putere totală de 266 kW/362 CP şi o acceleraţie 0-100 km/h în numai 4,4 secunde. Perfomanţele sunt obţinute în contextul în care este asigurată o autonomie electrică de 37 km şi un consum echivalent cu cel al unui model compact de oraş. Modelul s-a remarcat ca Safety Car şi în competiţia FIA Formula E.

Sursa: comunicat remis Autostri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri