BMW Group accelerează dezvoltarea sistemelor de încărcare prin inducţie

| 8 iulie 2014 | 0 Comments
Incarcare inductiva

Incarcare inductiva

BMW Group accelerează dezvoltarea sistemelor de încărcare prin inducţie a automobilelor electrice şi hibrid plug-in

Foarte confortabilă, eficientă şi fără cablu: tehnologia de ultimă oră pentru reîncărcarea automobilelor este adaptată pentru acumulatorii de înaltă tensiune de la BMW i3 şi BMW i8, precum şi pentru viitoarele modele hibrid plug-in ale BMW Group. Colaborare cu alţi constructori auto pentru a pune bazele unui standard universal pentru sistemele de încărcare prin inducţie.

Plăcerea condusului şi dezvoltarea durabilă se îmbină într-o manieră fără precedent la modelul electric BMW i3 şi la automobilul sport hibrid plug-in BMW i8. Acumulatorii de înaltă de tensiune din echiparea modelelor pot fi reîncărcaţi rapid şi uşor prin intermediul unui panou BMW i (Wallbox) care face parte din portofoliul de servicii 360° ELECTRIC. Această staţie sofisticată de alimentare, cu facilitate de încărcare rapidă pentru realimentarea automobilelor cu energie electrică acasă sau la muncă, subliniază abordarea exhaustivă pe care brandul BMW i o adoptă când vine vorba de dezvoltarea unui automobil electric. Pentru aceasta, BMW Group şi-a asumat rolul de pionier în domeniu şi acum accelerează dezvoltarea tehnologiilor inovatoare astfel încât condusul cu emisii zero să fie din ce în ce mai atractiv.

Sistemele de încărcare prin inducţie a acumulatorilor de înaltă tensiune reprezintă pasul următor în furnizarea de energie. Pe termen mediu, obiectivul dezvoltării este găsirea unor soluţii de încărcare prin inducţie – fiabile, simple şi uşor de utilizat – care să fie introduse în producţie şi care să fie adaptate atât pentru acumulatorii automobilelor BMW i, cât şi pentru bateriile de înaltă tensiune ale viitoarelor modele hibrid plug-in ale BMW Group.

Avantajul esenţial pe care furnizarea energiei prin inducţie îl deţine faţă de staţiile convenţionale de încărcare este conexiunea fără cablu între punctul de alimentare şi acumulatorul de înaltă tensiune ale automobilului. Producătorii auto Daimler şi BMW Group au semnat un acord de dezvoltare comună şi implementare a tehnologiei standardizate pentru încărcarea prin inducţie a automobilelor electrice şi a celor hibrid plug-in. Sistemul constă în două componente: o bobină secundară în podeaua automobilului, precum şi o placă de bază cu bobina primară integrată care este localizată sub maşină – de exemplu, în podeaua garajului.

Dispunerea bobinelor – în consecinţă, a câmpului magnetic – se bazează pe designul derivat din forma circulară a acestora, ceea ce oferă numeroase beneficii importante. Printre acestea se numără construcţia foarte compactă şi uşoară, dar şi izolarea spaţială eficientă a câmpului magnetic. Energia electrică este transmisă printr-un câmp magnetic alternativ, generat între bobine, fără contact şi fără cabluri de încărcare, la o rată de încărcare de 3,6 kW. Cu un factor de eficienţă de peste 90%, această metodă permite ca acumulatorii de înaltă tensiune să fie realimentaţi eficient, convenabil şi în siguranţă.

Un alt obiectiv de dezvoltare este minimizarea timpului de încărcare pentru transmiterea wireless a puterii. La o rată a încărcării de 3,6 kW, acumulatorii de înaltă tensiune aflaţi în echiparea multor automobile hibrid plug-in pot fi realimentate complet în mai puţin de trei ore. Dacă se utilizează prototipul complet operaţional al unei staţii de încărcare prin inducţie, bateria unui model BMW i8 este reîncărcată în mai puţin de două ore. În dorinţa de a ţine cont de capacităţile mai mari de stocare ale acumulatorilor de înaltă tensiune de la automobilele electrice, viitorul standard de tehnologie prevede, de asemenea, posibilitatea creşterii ratei de încărcare la 7 kW. Aceasta asigură încărcarea completă a bateriei de la BMW i3 pe parcursul nopţii când este utilizat sistemul prin inducţie.

Încărcarea prin inducţie uşurează mult viaţa conducătorului unui automobil electric sau hibrid plug-in, pentru că nu vor mai fi necesare cablurile de conectare pentru refacerea rezervelor de energie electrică. Odată ce automobilul a fost poziţionat corect deasupra bobinei principale, conducătorul porneşte procesul de încărcare la apăsarea unui buton prin utilizarea sistemului de operare al maşinii. Datele sunt transmite printr-o conexiune WiFi între automobil şi staţia de încărcare pentru a-l ajuta pe conducător inclusiv cu locuri de parcare.

Facilitatea de încărcare prin inducţie poate fi utilizată indiferent de condiţiile meteo. Nici ploaia, nici ninsoare, nu au efect negativ asupra furnizării energiei electrice, întrucât toate componentele de inducţie ale sistemului sunt protejate, ceea ce înseamnă că bobina principală poate fi montată şi în aer liber. Pe durata încărcării, radiaţiile electromagnetice ambientale sunt şi ele menţinute la un nivel minim. Spaţiul dintre bobina principală şi cea secundară este monitorizat permanent, ceea ce permite oprirea instantanee a încărcării dacă sunt detectate corpuri străine.

Ca şi în cazul panoului BMW i (Wallbox), sistemele viitoare de furnizare a energiei prin inducţie vor permite activarea şi monitorizarea încărcării prin intermediul unui smartphone. Aplicaţia relevantă pentru smartphone va permite conducătorilor să acceseze datele transmise online cu privire la starea încărcării sau timpul în care bateria va fi complet realimentată.

Sursa si imagini: comunicat transmis publicatiei Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , , , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Adrian RĂSPOPA, ambasadorul proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13

Adrian RĂSPOPA va lua startul alături de navigatorul său, Cosmin DIACU la Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total care...

Închide