Odată cu etapa de la Berna (Elveţia), sezonul european al Campionatului FIA Formula E ABB s-a încheiat, iar BMW i Andretti Motorsport nu a reuşit să aibă aceleaşi performanţele bune ca la cursa de casă de la Berlin (Germania). António Félix da Costa (Portugalia) şi Alexander Sims (Marea Britanie) au terminat pe locurile al 12-lea, respectiv al 14-lea în Swiss E-Prix.
Sims a luat startul de pe poziţia a 17-a a grilei, iar Félix da Costa a fost al 20-lea la capătul unor calificări dificile. Pe parcursul cursei, care iniţial a fost întreruptă şi apoi repornită ca urmare a unui acroşaj în primul tur, cei doi piloţi BMW i Andretti Motorsport au reuşit să-şi facă loc prin pluton. Cu toate acestea, cu depăşirile foarte dificil de realizat pe un circuit îngust, clasarea în puncte a fost, în cele din urmă, grei de obţinut. Victoria i-a revenit lui Jean Éric Vergne (Franţa, Techeetah).
Reacţii după Swiss E-Prix:
Roger Griffiths (director de echipă BMW i Andretti Motorsport): „Am aşteptat mai mult de la această cursă. Din păcate, am avut câteva mici probleme tehnice în prima sesiune de antrenamente, pe care am reuşit să le rezolvăm, dar care ne-au costat timp preţios. La momentul în care am intrat în calificări, nu aveam setările perfecte pentru acest circuit. Din păcate, acest lucru s-a reflectat în poziţiile noastre pe grilă. Pe un circuit atât de îngust este foarte dificil să urci în Top 10 de pe un loc atât de în spate. Piloţii noştri au făcut o treabă bună în cursă, dar nu au fost recompensaţi cu puncte.”
António Félix da Costa (#28 BMW iFE.18, calificări: locul 20, cursă: locul 12, vot FANBOOST: locul 2, puncte: 82): „Fără puncte – nu a fost o zi bună pentru noi. Din nefericire, a început cu calificările dezamăgitoare. Există motive pentru lipsa noastră de ritm, dar trebuie să le analizăm în detaliu. De pe locurile noastre pe grilă a fost dificil să progresăm mult în cursă. Categoric, rezultatul este un recul pentru mine în disputa pentru titlul piloţilor. Acum este important să încheiem sezonul cu rezultate cât mai bune la New York.”
Alexander Sims (#27 BMW iFE.18, calificări: locul 17, cursă: locul 14, vot FANBOOST: locul 17, puncte: 24): „Ritmul nostru de cursă a fost mult mai bun decât în calificări. Trebuie să înţelegem de ce nu ne putem utiliza potenţialul în calificări. Este mare păcat. Apoi, în cursă am fost lovit de o altă maşină, iar rezultatul a fost că am pierdut câteva locuri. Cine ştie, poate aş fi putut termina în puncte dacă nu era acel incident.”
Flota BMW i
BMW i este „Official Vehicle Partner” al Campionatului FIA Formula E ABB în Sezonul 5. Liderii flotei BMW i sunt două modele: BMW i8 Roadster Safety Car, care a fost modificat special pentru utilizare pe circuit, şi BMW i8 Coupé Safety Car. Flota BMW i include BMW i3s în rol de „Maşină a Directorului de Cursă” (Race Director Car) şi BMW 530e în rol de „Maşină Medicală” (Medical Car).
Clasamente după etapa 11/13
Piloţi: 1. Jean-Éric Vergne 130p; 2. Lucas di Grassi 98p; 3. Mitch Evans 87p; 4. André Lotterer 86p; 5. António Félix da Costa 82p; 6. Robin Frijns 81p; 7. Sébastien Buemi 76p; 8. Daniel Abt 75p; 9. Sam Bird 69p; 10. Jérôme d’Ambrosio 65p; 11. Oliver Rowland 63p; 12. Edoardo Mortara 52p; 13. Pascal Wehrlein 52p; 14. Felipe Massa 36p; 15. Stoffel Vandoorne 31p; 16. Alexander Sims 24p; 17. Maximilian Günther 20p; 18. Alex Lynn 10p; 19. Gary Paffett 8p; 20. Oliver Turvey 6p; 21. José María López 3p; 22. Nelson Piquet Jr. 1p.
Echipe: 1. DS Techeetah Formula E Team 216p; 2. Audi Sport ABT Schaeffler 173p; 3. Envision Virgin Racing 150p; 4. Nissan e.Dams 139p; 5. Mahindra Racing 117p; 6. BMW i Andretti Motorsport 106p; 7. Panasonic Jaguar Racing 98p; 8. Venturi Formula E Team 88p; 9. HWA RACELAB 39p; 10. Geox Dragon 23p; 11. NIO Formula E Team 6p.
Ce urmează
Următoarele etape din Sezonul 5 al Campionatului FIA Formula E ABB vor avea loc la 13-14 iulie, la New York (SUA).
Unde se vede Formula E
Sezonul 2018/2019 al Campionatului FIA Formula E ABB este transmit în România pe canalul pan-european Eurosport şi prin intermediul platformei Eurosport Player.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro