spot_img

BCR LEASING RALLY TEAM – 2015

BCR LEASING RALLY TEAM – 2015. DIN NOU ÎMPREUNĂ PENTRU UN NOU ÎNCEPUT!

BCR Leasing Rally Team a deschis oficial cel de-al patrulea sezon de participare în Campionatului Naţional de Raliuri în cadrul unui eveniment organizat ieri la showroom-ul Colina Motorsport. Din componenţa echipei pentru anul 2015 fac parte trei din echipajele aliniate de BCR Leasing Rally Team la startul sezonului anterior, acestora adăugându-li-se acum un nou echipaj. De asemenea, partenerilor tradiţionali ai echipei – BCR Leasing, Borsec, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Defi, Energobit – li se alătură în acest an operatorul de telefonie Telekom, dar şi Tomi – renumita marcă de ketchup. Managementul echipei, pregătirea maşinilor de concurs şi asistenţa tehnică „on event” va fi asigurată, ca şi până acum, de Colina Motorsport.

„Mă bucură faptul că am reuşit să fim din nou împreună în acest sezon. Este al patrulea an în care aliniem la start o echipă completă BCR Leasing Rally Team şi cred că a fost cel mai greu nou început. Am depus eforturi foarte mari să mergem înainte împreună, mă bucur mult că am reuşit şi sper că eforturile noastre vor fi răsplătite pe deplin la final de campionat.” – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

Edwin Keleti & Botond Csomortani – membri ai echipei încă de la lansarea ei, în 2012. Ei vor lua startul la volanul Ford-ului Fiesta R5 (clasa 2) cu care anul trecut au câştigat titlul de Vicecampioni Naţionali Absoluţi.Avem în faţă un sezon extrem de competitiv, în care ne dorim foarte mult să atacăm locul I la general – ultimul pas pe care îl putem realiza la nivel de CNR, un pas la care am visat întreaga viaţă. Suntem conştienţi de valoarea adversarilor, dar cu cât va fi mai dificilă lupta, cu atât va fi mai motivantă pentru noi. Mulţumesc partenerilor care ne susţin şi în acest an, suntem onoraţi de încrederea pe care ne-o arată şi în 2015. Vom încerca să fim în continuare un exemplu de combativitate şi fair-play, dar vom face totul pentru a reuşi să împlinim un vis din copilărie – acela de a deveni Campioni Absoluţi.–Edwin Keleti

Gergo Szabo & Karoly Bobely – aleargă pentru BCR Leasing Rally Team la volanul unei Skoda Fabia S2000 (clasa 2) cu care au participat şi în sezonul trecut la câteva etape din CNR. „Începem un nou an competiţional alături de BCR Leasing Rally Team, în cadrul căreia ne-am simţit foarte bine şi anul trecut. Vom încerca să fructificăm la maxim experienţa echipei pentru a ne pregăti cât mai bine la fiecare etapă. Rezultatul de anul trecut – locul II la Echipe – ne mobilizează anul acesta să luptăm pentru titlu. Aşteptăm cu nerăbdare prima etapă – cea mai mare provocare din campionat, din cauza conditiilor meteo imprevizibile dar suntem optimişti şi încrezători că vom găsi cele mai bune soluţii pentru performanţă.” Gergo Szabo.

Adrian Teslovan & Vajk Cseh Imre – îşi doresc să depăşească performanţa de anul trecut în Cupa Dacia – locul al doilea – şi speră să ocupe prima treaptă a podiumului în Cupă la final de campionat. Maşina lor de concurs va fi Dacia Logan Cup. “Începe un nou an şi un nou sezon pentru noi, nu putem decât să ne bucurăm că pornim la drum din nou alături de echipa BCR Leasing şi împreună cu parteneri de renume ca: Romaqua Group/Borsec, Orkla Foods/Tomi, Telekom/ T-Mobile, Star Lubricants/Mobil 1, Omniasig, Defi, Colina Motorsport, Pigna.

Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, pentru noi este o onoare să facem parte dintr-o echipă de profesionişti desavărşiti, aici incluzând atât sportivii cât şi staful tehnic, şi nu în ultimul rând, pe cel managerial. Încercăm sa contribuim cât de mult putem la succesul echipei.”– a completat Adrian Teslovan.

Thomas Abraham & Rares Silasi – se alătură echipei BCR Leasing Rally Team în acest sezon şi vor concura la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo 3 (clasa 11). Excepţie va face prima etapă, cea de la Braşov, la care cei doi vor lua startul la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo 6. În primul rând vreau să mulţumesc celor care au crezut în mine şi m-au cooptat în echipa BCR Leasing. După cinci ani de absenţă în CNR, revenim cu emoţii poziţive dar şi cu obiectivul de a termina fiecare etapă pe podiumul clasei la care concurăm. Sperăm să aducem cât mai multe puncte pentru echipă şi să ajutăm astfel la obiectivul principal – de a câştiga din nou titlul la Echipe. – Thomas Abraham.

Promotor al performanţei, BCR Leasing IFN este prima companie de leasing din România care a susţinut în calitate de partener principal o echipă de raliuri, dând şi numele acestei echipe. „Ne face placere sa sustinem pentru al patrulea an consecutiv o echipa de sportivi profesionisti ale carei valori coincid cu cele pe care incercam sa le promovam zi de zi in business-ul nostru: performanta, determinarea de a fi cat mai buni, dorinta de a implini asteptarile. Dupa o perioada atat de rodnica de parteneriat, atat noi cat si clientii nostri ii cunoastem si le recunoastem efortul de a excela. Uram succes BCR Leasing Rally Team in debutul acestui nou sezon competitionala concluzionat Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing.

Prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri 2015 – Tess Rally – se va desfăşura la Braşov în ultimul weekend din martie (27-28 martie).

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri