Ediţia din acest an Festival of Speed are loc la Goodwood
Ediţia din acest an Festival of Speed are loc la Goodwood, în sudul Angliei, între 12 şi 14 iulie. Aici, Audi Tradition va celebra trei aniversări importante, potrivit Audi Romania.
Festivalul este la a 20-a ediţie şi a devenit cel mai mare eveniment motor sport din lume, atrăgând 150.000 de vizitatori din toată Lumea. Cu această ocazie, Audi trimite un vehicul legendar, modelul de curse din anul 1936: Auto Union Type C.
Totodată, marca sărbătoreşte două alte evenimente importante din istoria Audi Sport: în 1983, acum 30 de ani, Hannu Mikkola devenise primul pilot Audi victorios la campionatul mondial de raliu, la volanul modelului Audi Rallye quattro A2, iar acum 25 de ani Audi Sport a obţinut titlul American TransAm cu modelul Audi 200 quattro, chiar de la prima participare a acestuia.
A venit, a văzut, a cucerit: acum 20 de ani, Audi Sport a intrat, pentru prima dată, în seria curselor TransAm din Statele Unite ale Americii cu modelul Audi 200 quattro. Acest eveniment a marcat şi prima victorie a vehiculului. Hans-Joachim Stuck, unul din piloţii respectivului sezon din 1988, va urca, încă o dată, la volanul automobilului, în cadrul ediţiei acestui an Festival of Speed.
Hannu Mikkola se va afla la volanul modelului Audi Rallye quattro A2
Cea mai recentă mândrie Audi Tradition: procesul de restaurare s-a încheiat, de curând, pentru modelul original Audi Rallye quattro A2, vehicul ce a câştigat raliul britanic RAC în 1983. 30 de ani mai târziu, vehiculul poate fi văzut încă o dată în Marea Britanie. Acesta va fi pilotat de Hannu Mikkola, pilotul care a obţinut titlul campionatului mondial de raliu în 1983, în acelasi automobil.
Toboşarul formaţiei Pink Floyd, Nick Mason, va pilota Auto Union Type C
Legendă printre săgeţile argintii nemţeşti: În 1936, Auto Union Type C, cu al său motor în 16 cilindri, a fost de neînvins. Toboşarul formaţiei Pink Floyd, Nick Mason, va pilota acest vehicul la Goodwood.
Sursa si imagini: Audi Romania





