spot_img

Andrei Gîrtofan, entuziasmat înaintea Raliului Harghitei 2022

Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Škoda Fabia Rally 2) vor lua startul, vineri și sâmbătă, la etapa a 2-a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Harghitei. O rundă interesantă, în care cei doi reprezentanți ai ProRally Team Brașov vor să fie din nou printre primii clasați, la fel ca la etapa de debut a sezonului, de la Baia Mare

„Ne bucurăm că suntem și la startul celei de-a doua etape a sezonului, la Harghita, un raliu frumos, dar foarte solicitant în același timp. Revenirea la configurația clasică a cursei este un lucru care ne place foarte mult și abia așteptăm să luăm startul pe probele pe care le cunoaște și îndrăgește toată lumea. Sperăm să avem parte de o vreme frumoasă, să nu mai plouă, pentru ca fanii care ne vor urmări să aibă parte de spectacolul pe care îl așteaptă. Venim după un rezultat bun, dar conjunctural, la Baia Mare, care ne dă încredere că putem să fim în top și la runda harghiteană.

Dar, obiectivul nostru principal pentru primele runde din 2022 este să ne găsim un ritm rapid, dar safe, care să ne dea încredere, să ne aducă în acea zonă în care să progresăm de la etapă la etapă, iar, mai apoi, în funcție de cum vor sta lucrurile, să încercăm să ne luptăm pentru ceva mai sus. Consider că avem tot ceea ce ne trebuie ca și echipaj, dar și ca material de concurs ca să facem ceea ce ne propunem și să ne putem lupta, cu șanse reale, acolo, sus”, a declarat Andrei Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Andrei și Doru sunt susținuți în acest sezon de Dinamic ’92, dar și de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Curățătoria.ro, Mipa și Presto.

Credit foto: Mihai Stetcu

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri