După “antrenamentul” pe Transfăgărășan de la Sibiu Rally Challenge, Alex Filip și Bogdan Iancu au plecat direct spre Cehia, acolo unde în acest weekend este programată o nouă etapă din Campionatul European de Raliuri.
Pentru Alex Filip cel mai spectaculos drum din lume nu mai prezintă niciun secret după ce l-a parcurs în alergare, pe bicicletă, dar și la volanul modelului de curse Renault Clio R3. După triatlonul Transfier Alex Filip a participat și la Sibiu Rally Challenge, un festival al sporturilor cu motor și etapă în Campionatul Național de Raliuri, ca parte a programului său de pregătire pentru Campionatul European de Raliuri.
“Nu puteam rata întâlnirea cu suporterii din România care vin la Sibiu în fiecare an în număr foarte mare. Și apoi a mai fost și atracția de a pilota pe Transfăgărășan. Sibiu Rally Challenge a fost o etapă perfectă de pregătire pentru următoarea provocare din ERC”, a spus Alex Filip, citat de Autostiri.ro. La sesiunea de shakedown, ultimul test oficial înaintea unui raliu, Alex Filip a avut-o în dreapta pe Octavia Geamănu, vedeta Antenei 1, care a învățat ce înseamnă sa fii copilot pe modelul Renault Clio R3. “Deși știam la ce să mă aștept, tot mi-a fost puțin rău. Cu toate acestea mi-a plăcut foarte mult și sigur mai vreau”, a spus Octavia Geamănu, după ce a coborât din mașina de curse, citata de Autostiri.ro.
În competiția Open de la Sibiu Rally Challenge, Alex Filip și Bogdan Iancu și-au asigurat victoria și sunt pregătiți pentru provocările din Cehia. “A fost un raliu dificil din cauza condițiilor meteo, dar este un antrenament perfect pentru noi, așa incât suntem pregătiți să ne luptăm pentru un loc în top 10 în competiția mașinilor cu tracțiune pe două roți la etapa din Cehia”, a continuat Alex Filip, citat de Autostiri.ro. Barum Czech Rally Zlin, etapa a șaptea din Campionatul European de Raliuri, se va desfășura în perioada 28 – 30 august, pe specialele de asfalt din jurul orașului Zlin si Otrokovice.
În total vor fi 229,21 de kilometri împărțiți în 15 probe speciale. “Ne așteaptă o concurență puternică din partea echipajelor locale, dar și a piloților care concurează în Junior ERC. Anul trecut am adunat informații importante despre această etapă și sper ca misiunea noastră să fie puțin mai ușoară acum. Le mulțumesc tuturor partenerilor
care sunt alături de noi în această aventură și abia aștept să luăm startul în Cehia”, a mai adăugat Alex Filip.
Alex Filip si Bogdan Iancu sunt susținuți in 2015 de Orange, Renault, Rombat Batteries, Michelin, BCR Leasing, si Mobil 1 prin Star Lubricants si de partenerii tehnici – sportsbusiness.ro, TopGear Romania, Colina Motorsport, PowerBar, Felt bicycles, Hotel Hilton Sibiu, Ludicass Traduceri si Automobil Clubul Român.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro