spot_img

Giri și Tudor, vibrație bună înaintea Raliului Moldovei Bacău

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au un vibe foarte bun înaintea etapei a treia a CNRD, Raliul Moldovei Bacău, ce va avea loc în weekend. Cei doi brașoveni pornesc cu mare încredere în cursa moldavă, cu gândul de a bifa un nou rezultat foarte bun. După ce au efectuat recunoașteri pe o parte din probe, Giri a oferit primele impresii legate de etapa băcăuană.

„Am apucat să vedem doar cele trei probe din jurul Bacăului și ne-au plăcut foarte mult. Sunt foarte frumoase, bine pregătite, iar bucățica nouă din Trebeș este interesantă. Sunt ok specialele, dar scurte. Nu prea ai loc nici să dormi și nici să faci vreo greșeală. Pentru că nu o să ai timp să recuperezi sau să zici că faci diferențe foarte mari față de ceilalți concurenți.

Va fi un raliu pe care-l pot asemăna cu o cursă pe circuit, unde, dacă pierzi din start câteva secunde, este deja foarte greu să mai speri la ceva. Aici trebuie să fii supermotivat și dârz încă de pe prima probă. Obiectivul nostru este să facem o cursă frumoasă și să ajungem cu bine la final. Și dacă se poate cu un rezultat cât mai sus, cu atât mai bine”, a spus Dan Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor fi susținuți la Raliul Moldovei Bacău de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Credit foto: Bogdan Barabas – ABimages.ro

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri