spot_img

Women Rally: cel mai așteptat eveniment pentru doamne și domnișoare

Cel mai așteptat eveniment din weekend-ul trecut dedicat doamnelor și domnișoarelor a fost o cursă de mașini – mai exact, prima etapă a Campionatului Național Women Rally 2019, care a avut loc chiar în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Sâmbătă s-au aliniat la start 40 de mașini, dintre care 37 de concurente și 3 mașini forlighter.

După o zi cu de toate – emoții, adrenalină, distracție – cele peste 50 de participante, piloți sau copiloți, s-au declarat învinse de “microbul” motorsportului și au promis că vor reveni și la celelalte 2 etape din campionat care se vor desfășura lunile următoare (Timișoara 21-23 iunie, Cluj-Napoca 13-15 septembrie). Reacțiile concurentelor vorbesc de la sine și încurajează apariția unui nou val de femei implicate în automobilism:

– “O experiență unică, plină de adrenalină, într-un cadru organizat profesionist”,

– “Cea mai tare și frumoasă experiență! Recomand cu tot dragul să încercați măcar odată!”,

– “Excelentă prima etapă, a fost o experiență copleșitoare. Mi-a fost inoculat „microbul” și o

să particip la toate etapele!”

– “A fost o experiență unică, plină de adrenalină, de emoții, de neprevăzut și absolut minunată!”

– “Cu această ocazie, mi-am descoperit pasiunea pentru adrenalină și pentru sentimentul de putere pe care îl ai cand îți împingi limitele dincolo de zona de confort.”

– “Momente și emoții! O zi în care trăiești de la agonie la extaz.”

Laura Savu, fondatoarea și organizatoarea Women Rally, se declară și ea mulțumită de cum a decurs prima etapă și speră ca etapele Women Rally să devină un obicei printre doamnele și domnișoarele care vor să se relaxeze într-un mod unic și dinamic: “Sunt extrem de încântată de cum s-a desfășurat prima etapă Women Rally din anul acesta. Am avut la start un număr impresionant de mașini, conduse de șoferițe curajoase și ambițioase, venite din toate regiunile țării, cel mai departe din Constanța.

Am auzit scârțâit de roți și multe cuvinte de admirație din partea bărbaților de pe margine. Toți au spus că a fost un eveniment peste așteptări, iar asta ne onorează și ne ajută să mergem mai departe cu același entuziasm. Le mulțumim partenerilor pentru implicare și susținere, acesta este doar începutul!”

 Una dintre mașinile de securitate a fost pilotată de Vanessa Ilie, pilotul care în 2017 și 2018 a făcut 2 sezoane complete în Campionatul Național de Viteză în Coastă: “Sunt foarte fericită să pot fi deschizător de drum la un astfel de eveniment automobilistic care încurajează prezența femeilor în motorsport.

Se vede tot mai clar în ultima perioadă cum acest lucru nu mai este o raritate și mă bucur mult că reușim să construim partea feminină a motorsportului românesc, așa cum se întamplă și în cadrul Federației Internaționale a Automobilului, prin divizia ”Women in Motorsport”.

 Seara, cele mai rapide concurente au fost premiate în cadrul dineului oficial găzduit la Museikon. În cadrul evenimentului a avut loc și o licitație de tablouri, un vin al centenarului de la Domeniul Ciumbrud, o geantă oferită de partenerul Mavaro, dar și o ie brodată manual, sumele astfel obținute fiind donate muzeului gazdă pentru restaurarea unei icoane pictate în anul 1790.

Clasamentele finale ale primei etape Women Rally 2019 – Alba Iulia sunt:

Clasament general

Locul I – Ioana Petrișor, Peugeot 106

Locul II – Corina Fazacaș, Ford Ka

Locul III – Angela Sautea, Opel Corsa

Clasa 1 (motoare pana la 1600 cmc)

Locul I – Ioana Petrișor, Peugeot 106

Locul II – Corina Fazacaș, Ford Ka

Locul III – Andrada Munteanu, Opel Astra

Clasa 2 (motoare intre 1600 cmc-2000cmc)

Locul I – Mihaela Bejnariu, Honda Civic

Locul II – Melinda Filep, Mazda MX-5

Clasa 3 (motoare peste 2000cmc)

Locul I – Angela Sautea, Opel Corsa

Locul II – Mihaela Ciucă, BMW 325 Coupe

Locul III – Bianca Matinca, Citroen DS4

Următoarea etapă a Campionatului Național Women Rally va avea loc la Timișoara pe 21-23 iunie 2019, iar înscrierile se pot face pe www.womenrally.ro.

Etapa 1 Alba Iulia a Campionatului Național Women Rally a fost organizată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Automobil Clubului Român, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia și al Consiliului Județean Alba.

Evenimentul a fost susținut de Mercedes-Benz prin Casa Auto Vâlcea și Casa Auto Sebeș, Banca Transilvania, Toskana Garten, UNIQA Asigurări, La Conac.

Parteneri: Casa Pronto, Alpin 57 Lux, Leul de Aur, La Femme Jolie, Agro Transport Alba, Lacalut, Domeniul Ciumbrud, De la Georgia, Mavaro, Academia Doamnelor, Ipec, Primăria Sebeș, Rotary Alba Iulia, Rotary Aiud.

Parteneri media: Radio Unirea, Ziarul Unirea, RallyMax, Autoștiri, Autorally, Clujul de buzunar.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri