Trofeul Teliu, cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2015, a debutat sâmbătă sub un soare arzător și în condiții de asfalt complet uscat. La volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, Lucian Răduț a obținut timpul de referinta al zilei pe ultima urcare din cele șase programate în prima zi și va lua ultimul startul în manșele de concurs programate pentru duminică. „Chiar mi-am dorit să câștig antrenamentele, așa că am forțat și am pilotat fără rezerve” a explicat Răduț rezultatul foarte bun.
Pilotând tot un Mitsubishi Lancer EVO VIII, Ovidiu Zaberca a reușit al doilea timp, fiind mai lent cu 1,3 secunde decât Răduț. Andrei Dumitrescu, pilotul singurului monopost aflat la startul acestei etape, a avut cel mai bun timp al primei urcări din antrenamentele cronometrate însă a ales să mai facă doar o singură urcare, încheind ziua cu cel de-al treilea timp.
Prima zi a întrecerii a constat din parcurgerea a trei manșe de recunoașteri, urmate de încă trei manșe de antrenamente cronometrate. Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX), a fost cel mai rapid în recunoașteri însă antrenamentele le-a încheiat cu al patrulea timp. Gardean, la fel ca și Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), a decis să participe doar la prima manșă de antrenamente. De altfel, Andronic – care este liderul la zi a campionatului – a făcut și în recunoașteri tot o singură urcare.
Pe parcursul întregii zile am avut parte de un frumos duel între cei mai rapizi piloți ai mașinilor din categoria 2 Roți Motrice. Rivalitatea i-a împins pe Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Alex Mirea (Honda Civic) să obțină rezultate excelente. Într-un final, Șerban l-a învins pe Mirea, cei doi talentați piloți clasându-se pe 5, respectiv 7 în clasamentul zilei.
Deși unele probleme tehnice i-au dat emoții în cea de-a două manșă de antrenamente, Raul Szene a revenit pe urcarea finală cu cel mai bun timp al grupei N, devansându-i pe Alexandru Mitroi și pe Ion Nicolae. Toți trei pilotează cea mai populară mașină a campionatului, Mitsubishi Lancer EVO. Liviu Savu a fost cel mai rapid pilot al grupei A, impunându-se în prima zi în fața lui Bogdan Ungureanu și a lui Mihai Cimpeanu. Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) a fost cel mai rapid pilot al unei mașini istorice, terminând cu aproape 7 secunde în fața primului rival din această categorie, Dorin Alexandrescu (VW Golf GTI).
Ziua a consemnat patru abandonuri, Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer EVO VI) și Adrian Bortica (BMW 1602) fiind autorii unor spectaculoase ieșiri în decor. Cel mai important este că niciun pilot nu a suferit traumatisme. Ziua finală a Trofeului Teliu programează încă patru urcări, două manșe de recunoașteri și două manșe de concurs.
Trofeul Teliu se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră a județelor Brașov și Covasna, al Gruparii de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. Asistența medicala este asigurata de Apel One Med.
Consiliul Local și Primăria Teliu susțin Trofeul Teliu în calitate de parteneri pricipali. Parteneri ai evenimentului: Pro X și ZIZIN. Parteneri media: Kiss FM, Zile & Nopți, Autorally.ro
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro
Credit foto: Dan Terea, Bogdan Barabas



