spot_img

Salvatore Arcarese, recuperare spectaculoasă în cursa a doua

alvatore Arcarese a avut o evoluţie entuziasmantă

Prezent la startul celei de-a treia etape a Cupei Renault Clio Italia, Salvatore Arcarese a avut o evoluţie entuziasmantă pe întreaga durată a week-end-ului, totul culminând cu o manşă secundă de concurs în care românul a recuperat 16 poziţii pentru a termina al 6-lea.

Aflat în pole position în prima cursă a week-end-ului, Arcarese a condus prima manşă de concurs până la momentul în care a fost scos în decor de un adversar. Cum clasamentul primei curse era baremul de clasare pe grila celei de-a doua manşe de concurs, Arcarese a fost nevoit să plece al 22-lea în cursa cu numărul 2.

„Am fost dezamăgit de modul în care s-a terminat prima cursă. Mă aşteptam să fie o luptă strânsă, însă faptul că am fost scos în decor de Stefano Comini pentru a doua oară în acest sezon m-a deranjat, cu atât mai mult cu cât acest abandon m-a condamnat la o poziţie foarte slabă în cursa a doua. Am trecut repede peste această dezamăgire şi mi-am fixat obiectivul de a face o cursă de recuperare cât mai bună în manşa a doua de concurs. Trebuie să te concentrezi mereu în a face totul cât mai bine în pistă, fără a lăsa astfel de supărări să te afecteze”, a declarat Salvatore.

Salvatore Arcarese, cursă de recuperare extraordinară

Manşa a doua de concurs a avut loc duminică după-amiază şi a fost una foarte disputată. Plecat al 22-lea de pe grila de start, Arcarese avea ca obiectiv o clasare care să îi aducă puncte.

Startul a fost unul foarte animat, Salvatore fiind prins între două maşini, Renault-ul său Clio fiind atins serios atât în partea din faţă, cât şi în spate. Asta nu l-a împiedicat însă pe tânărul de 18 ani să facă o cursă de recuperare extraordinară, la capătul căreia a obţinut locul 6, cu o recuperare de 16 poziţii faţă de start.

„A fost o cursă foarte disputată, cei angrenaţi dând totul pentru o clasare cât mai bună. E mereu greu să pleci în cursă atât de departe în spatele plutonului şi asta s-a văzut în contactele pe care le-am avut chiar la start. Maşina a avut de suferit destul de serios şi nu a mai funcţionat în parametri optimi. Sunt foarte mulţumit de numărul mare de depăşiri pe care le-am realizat, dar îmi dau acum seama că aş fi putut chiar ajunge pe podium dacă maşina nu ar fi avut de suferit la începutul cursei”, a conchis Salvatore.

Week-end-ul de la Misano Adriatico a confirmat ascensiunea lui Salvatore Arcarese în lumea turismelor. Următoarea cursă la care va participa Salvatore Arcarese va avea loc după pauza de vară, în perioada 31 august – 2 septembrie, pe circuitul austriac RedBull Ring şi va conta tot pentru Cupa Renault Clio Italia.

Sursa: comunicat de presa PMRacing

Foto: remis prin comunicatul de presa publicatiei autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,569FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri