Pilotul Rangoni Motorsport participă în cea de-a treia etapă a Cupei Renault Clio Spania
Pilotul Rangoni Motorsport participă în cea de-a treia etapă a Cupei Renault Clio Spania pe circuitul Motorland Aragon din localitatea Aragon. Competiţia face parte, alături de Formula Renault 2.0, Formula Renault 3.5 şi Trofeul Renault Megane din week-end-ul Seriei Mondiale Renault.
După un început de zi cu multe peripeţii, în care Salvatore Arcarese a fost lovit din spate de un alt concurent şi în care a fost privat de şansa de a face timpi foarte rapizi în calificări, a urmat prima manşă de concurs a week-end-ului şi odată cu ea cel mai bun rezultat al sezonului: locul 2 în clasamentul cursei şi prima poziţie în clasamentul juniorilor.
După două antrenamente libere desfăşurate vineri, sâmbătă Salvatore Arcarese a ieşit în pistă pentru a participa la sesiunea dublă de calificări în vederea stabilirii ordinii de start pentru cursele propriu-zise.
Un alt pilot a ratat punctul de frânare pe chiar primul tur al calificărilor, lovindu-l pe Arcarese în spate. Rezultatul a fost pierderea unor minute importante din sesiunea de calificări la boxe, pentru reparaţii.
În cele din urmă maşina a fost pregătită provizoriu de mecanicii Rangoni Motorsport şi Salvatore a reuşit să revină în pistă. Timpii săi l-au clasat pe poziţia a 11-a în vederea primei curse, programate sâmbătă după-amiază.
Strategie agresivă pentru a putea recupera cât mai multe poziţii.
Pornind din mijlocul plutonului, Salvatore a fost nevoit să adopte o strategie agresivă pentru a putea recupera cât mai multe poziţii.
După o cursă presărată cu incidente şi cu depăşiri spectaculoase, Salvatore a reuşit să treacă într-unul dintre ultimele viraje de trei piloţi concomitent, adjudecându-şi poziţia a doua în cursă şi odată cu ea şi prima poziţie în clasamentul juniorilor.
„Sunt foarte fericit că am reuşit să urc pe podium după un sfârşit de săptămână care a debutat cu mult ghinion. Am făcut o cursă bună şi am profitat de toate ocaziile pe care le-am avut pentru a ajunge între primii deşi startul nu a fost unul perfect.
În penultimul viraj eram pe locul 5 şi am reuşit să îi depăşesc pe cei trei piloţi aflaţi în faţa mea. Sper să reuşesc să menţin ritmul şi în etapele care vor urma, începând cu manşa a doua a cursei de la Alcaniz” a declarat Salvatore, potrivit comunicatului de presa PM Racing.
Următoarea cursă va avea loc duminică de la ora 17:30, ora României.
Sursa: comunicat de presa PM RAcing
Credit foto: PM Racing



