- Evoluţia în condiţii de asfalt uscat nu a fost pe gustul multiplului Campion Naţional Titi Aur.
- Punctele obţinute menţin echipajul COSMOTE în lupta pentru un loc pe podium.
După două etape în care ninsoarea a fost actorul principal, la Cluj, în a treia confruntare a sezonului soarele a fost atotputernic. Suprafaţa de rulare uscată şi curată nu a fost pe gustul pilotului Titi Aur.
Pentru Titi Aur ediţia 2011 a Raliul Clujului a reprezentat un mediu ostil, vremea bună, temperaturile ridicate şi absenţa precipitaţiilor reprezentând opusul celor dorite de pilot, acesta preferând să evolueze în condiţii de aderenţă redusă.
„A fost o cursă interesantă pentru toată lumea. Desi maşina a funcţionat perfect, iar copilotul şi-a făcut treaba bine, nu am reuşit să intru în ritmul plutonului fruntas pentru că nu sunt tocmai comfortabil să pilotez pe asfalt uscat. Pe prima probă a zilei secunde am avut parte de un moment dificil la viteză mare, după aceasta nemaireuşind să îmi intru în ritm”, a declarat la final Titi Aur.
A treia etapă a sezonului a fost încheiată de echipajul COSMOTE pe locul 6, cele 8 puncte obţinute menţinându-i pe Titi Aur şi Karoly Borbely în lupta pentru un loc pe podium la finalul sezonului.
Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011 este Raliul Argeşului, care se va desfăşura între 17 şi 19 iunie.



