Maserati a anunţat că va prezenta o versiune şi mai puternică a modelului GranCabrio, în cadrul Geneva Motor Show de săptămâna viitoare.
Maserati GranCabrio Sport înglobează mai multă putere, graţie unui motor optimizat şi unei transmisii mult mai eficiente. Astfel, modelul este propulsat de un V8 de 4.7 litrii, cuplat unei transmisii ZF automate în şase rapoarte, ce îi oferă acestuia nu mai puţin de 450 cai şi 510Nm.
Viteza maximă este de 285km/h, şi în ciuda puterii superioare, Maserati GranCabrio Sport se “laudă” cu un consum redus cu 6% faţă de modelul de bază.
GranCabrio Sport beneficiază de noi suspensii şi de un sistem de frânare mai performant acestea alăturându-se unui exterior finisat în Rosso Trionfale. Acesta din urmă a primit o grilă faţă în roşu şi negru şi jenţi negre de 20 inch.
Preţul modelului nu a fost anunţat încă!





