Finlandezul Mikko Hirvonen, la bordul unui Ford Fiesta RS WRC, a câştigat Raliul Suediei, prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri.
După trei zile extrem de disputate, pilotul scandinav şi-a depăşit adversarii continuând tradiţia piloţilor nordici ce s-au impus în singurul raliu de zăpadă a sezonului.
Al doilea al general a încheiat un alt nordic, Mads Ostberg, pilotul echipei private M-Sport Stobart, podiumul fiind completat de colegul lui Hirvonen, Jari-Matti Latvala.
Primul pilot Citroen la final, Sebastien Ogier, a fost doar al patrulea, el fin urmat de alţi doi piloţi ce au folosit o maşină franţuzească Petter Solberg şi Sebastien Loeb.
Noile reguli impuse de FIA în competiţie s-au dovedit, cel puţin în etapa scandinavă, a avea success, publicul fiind ţinut în priză de la prima până la ultima specială. Power Stage (SS22) a oferit, potrivit noilor reglementări, şi puncte suplimentare, pentru cei mai rapizi trei piloţi, respectiv Ogier (3pct.), Loeb (2pct.), rspectiv Latvala (1 pct.).
Cu WRC-ul ne vom reîntâni luna viitoare, când pe 3,4,5 şi6 Martie lupta se va muta pe specialele din Mexic.
Clasament final Raliul Suediei:
1. Mikko Hirvonen Ford Abu Dhabi WRT Fiesta RS WRC 3hours 23mins 56.6secs M
2. Mads Ostberg M-Sport Stobart Ford Fiesta RS WRC +00mins 06.5secs M
3. Jari-Matti Latvala Ford Abu Dhabi WRT Fiesta RS WRC +00mins 34.0secs M
4. Sebastien Ogier Citroen Total WRT DS3 WRC +00mins 47.7secs M
5. Petter Solberg PSWRT Citroen DS3 WRC +01mins 31.6secs A1
6. Sebastien Loeb Citroen Total WRT DS3 WRC +02mins 30.3secs M
7. PG Andersson Ford Fiesta RS WRC +06mins 22.0secs A1
8. Kimi Raikkonen ICE 1 Racing Citroen DS3 WRC +07mins 02.3secs M
9. Matt Wilson M-Sport Stobart Ford Fiesta RS WRC +10mins 11.5secs A1
10. Khalid Al-Qassimi Team Abu Dhabi Fiesta RS WRC +10mins 31.1secs A1.



