spot_img

La doar 5 ani de la înființare, Junior Motorsport trimite primii piloți să participe într-unul dintre cele mai puternice campionate din Germania

Junior Motorsport, singura structură românească dedicată instruirii și descoperirii următoarei generații de piloți de circuit, va debuta în 2025 în DMV BMW Challenge, unul dintre cele mai puternice campionate de profil din Germania. Echipa va folosi pe parcursul sezonului mai mulți piloți în acest campionat, piloți care au strâns deja experiență în Campionatul Național de Anduranță.

Cu o varietate deosebită, un nivel al competiției ridicat și un calendar atrăgător, DMV BMW Challenge se numără printre cele mai populare campionate mono-marcă din Europa, fiind „casa” tuturor iubitorilor de BMW. Din acest an, campionatul va avea și o prezență românească, ca o evoluție a proiectului Junior Motorsport în colaborare cu echipa germana Smyrlis Racing.

Astfel, piloții crescuți, antrenați și susținuți de echipă, Dani Crețu, Stefanos Ladopoulos, Ștefan Niculae și Ama Chruscielewski, vor concura în acest campionat după ce și-au făcut ucenicia în seria internă, cunoscută și sub titulatura Romanian Endurance Series.

„Am ales ca cei 4 piloți ai noștri să participe câte doi, prin rotire, în acest campionat ca să testăm nivelul lor și posibilitatea ca anul viitor să facă sezon complet la BMW Cup, unde concurența este mult mai puternică, regasindu-se pe listele de start nume ca cel al lui Timo Glock. Experiența va fi una deosebită pentru niște copii care, cu un buget relativ mic, vor reuși să ajungă în Europa, concurând la un nivel ridicat,” a declarat Georgios Ladopoulos, fondatorul Junior Motorsport.

Stefanos are deja experiență la bordul unui automobil de curse BMW, pilotând BMW-ul Seria 3 E46 dezvoltat intern de către formația Junior Motorsport, mașină cu care a concurat cu succes în RES, reușind să se bată de la egal la egal cu modele de competiție „de fabrică”, așa cum este Renault Clio Cup IV.

Ama Chruscielewski, de asemenea, s-a numărat printre revelațiile campionatului, fiind printre cei mai rapizi piloți din clasamentul dedicat fetelor. Ea va face pasul de la tracțiunea față către tracțiunea spate, după ce a concurat în trecut pe modele Peugeot 206 RC, deci parcursul deci 2025 va fi abordat ca un an de învățare pentru ea.

De asemenea, Dani Crețu și Ștefan Niculae sunt, la rândul lor, piloți din prima generație pregătită de Junior Motorsport, care au strâns deja mai mulți ani în competițiile interne, cu rezultate notabile. Victorii și podiumuri de clasă în Campionatul Național de Anduranță, dar și în cele de îndemânare, i-au propulsat către BMW-urile dezvoltate de Junior Motorsport. Cu această experiență, cei doi vor putea struni mașina folosită în seria germană.

Campionatul DMV BMW Challenge este văzut ca o destinație potrivită de către echipă nu doar pentru că este recunoscut grație varietății de clase, ceea ce înseamnă că aproape orice model BMW contemporan (dar chiar și unele mai vechi!) au un loc în care să poată concura, ci și datorită calendarului interesant.

În 2025, seria va vizita trasee celebre din Europa precum Hockenheim, Zolder, Nurburgring, Oschersleben și Lausitzring. Acestea sunt circuite care au figurat în DTM, în Formula 1, dar și în cele mai importante serii de GT-uri și prototipuri de-a lungul aniilor.

În plus, campionatul și-a arătat validitatea ca o adevărată rampă de lansare pentru tinerele talente. Privind în urmă către foștii campioni ai seriei, sar în ochi nume ca cele ale lui  Theo Oeverhaus și Nick Hancke, ambii campioni în 2021. Cei doi sunt, astăzi, piloți de nivel ridicat, mergând cu mașini de clasă GT4 și GT3, inclusiv alături de uzine cu renume ca Porsche.

În prezent, echipa analizează toate opțiunile și va anunța un calendar complet de competiții pentru piloții săi, fiind luate în calcul și alte participări internaționale, pe lângă calendarul intern cu competiții de îndemânare, autoslalom și circuit.

Foto:  Boboaca Ilie Marius

Sursa: comunicat remis autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,582FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri