Pilotul sibian Raul Badiu și-a sărbătorit poate una dintre cele mai deosebite zile de naștere, obținând prima sa victorie de etapă după succesul categoric al celei de-a 32-a ediții a Raliului Harghitei powered by Toyota, alături de navigatorul său tradițional – Rareș Fetean.
Perechea sibiană a preluat conducerea încă de pe prima probă a raliului, beneficiind și de ghinionul campionilor în exercițiu care au pierdut peste 20 de minute pe fondul unor probleme de natură electronică la modelul R-GT.
Pentru Raul Badiu și Rareș Fetean, victoria celei mai lungi speciale a raliului – „Bucin” – a reprezentat singura reușită a zilei, întrucât întâietatea probei „Liban” le-a aparținut lui Simone Tempestini și Sergiu Itu, în vreme ce Andrei Gîrtofan cu Doru Vraja s-au impus – la limită – pe proba spectacol a etapei harghitene, și anume Superspeciala „Dietrich Árpád”.
Finalul primei zile i-a găsit pe Badiu și Fetean în fruntea plutonului, cu un avantaj de 3,9s în fața bulgarilor Surilov și Zdravkov, respectiv de alte 15,8s în fața învingătorilor superspecialei.
Deși avantajul față de Tempestini era unul mai mult decât uriaș, Badiu n-a putut lăsa garda jos în a doua zi de concurs, întrucât Surilov continua să rămână o amenințare reală, în special datorită ritmului rapid pe probe înguste și cu profil tehnic asemenea specialei „regină” a raliului: „Lueta”. Bulgarul s-a dovedit a fi neputicions în fața liderului provizoriu, fiind mai încet decât acesta din urmă la capătul tuturor celor 9 speciale ale zilei.
Adevăratul maestru al zilei de sâmbătă a fost însă Simone Tempestini, care cu excepția probei ”Lueta” 2 – adjudecată de Raul Badiu – și-a trecut în cont victoria tuturor celorlalte probe speciale.
Cu un avantaj de 38,6s la finalul celor 119,07 km cronometrați, Raul Badiu și Rareș Fetean și-au adjudecat prima victorie absolută din carieră, în vreme ce ritmul rapid al brașovenilor Andrei Gîrtofan și Doru Vraja a fost răsplătit cu locul secund în ierarhia OPEN.
Deși n-au punctat decât în clasamentul campionatului de asfalt, Martin Surilov și Zdravko Zdravkov au completat podiumul absolut al etapei harghitene, respectiv pe cel general de la asfalt, unde primele două poziții au fost ocupate de cei amintiți anterior.
Cea de-a treia treaptă a podiumului în clasamentul General CNRB le-a revenit învingătorilor de la RC3, Norbert și Francesca Maior câștigând nu mai puțin de 14 poziții în clasamentul absolut, după pana de cauciuc „încasată” pe prima probă a raliului.
După victoria lui Șerban Badea pe speciala „Bucin” și preluarea șefiei provizorii de către Sebastian Scîrlet la finalul primei zile, lupta de la două roți motrice față se anunța una deosebit de interesantă. Secondat de Mihai Supuran, tânărul Scîrlet a reușit să-și adjudece prima trecere pe probele „Merești” și „Sânpaul”, însă conform pilotului moineștean, o eroare din timpul recunoașterilor l-a scos din joc puțin după jumătatea specialei „Lueta 1”.
Asta a făcut ca șefia provizorie să revină în contul echipajului Badea-Mârza, cei doi păstrându-și întâietatea până la a doua trecere a probei „Sânpaul”. Aproape de finalul probei, sportivul bucureștean a pierdut controlul modelului Peugeot 208 Rally4 și s-a izbit violent de copacii de pe margine, fiind transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, unde a fost diagnosticat cu fractură costală multiplă, respectiv fractură de claviculă și omoplat. Medicii specialiști au stabilit că starea generală a lui Șerban Badea este una care nu-i pune în pericol viața.
Revenind la ultima parte a zilei de concurs, după accidentul echipajului mai sus amintit, clasamentul automobilelor cu tracțiune pe puntea față a cunoscut un nou lider, în persoana lui Sandrin Tommaso – secondat pentru prima oară de Alberto Marcon.
Profitând și de un avantaj confortabil, cei doi echipieri italieni n-au mai forțat până la final, reușind astfel să-și adjudece nu mai puțin de 5 [cinci] victorii, în clasamentele: FWD, Juniori, clasa RC4, Debutanți și nu în ultimul rând, în ierarhia cupei monomarcă 208 R2 Cup.
La 29,2s de aceștia din urmă, francezii Eliott Delecour și Mathieu Coppa s-a clasat pe poziția secundă la două roți motrice față, Juniori respectiv Debutanți, trecându-și în cont victoria de la RC5 și Clio Rally5 Challenge. Ultima treaptă a podiumului FWD, Junior respectiv Debutanți a fost ocupată de Reis Suliman cu Rareș Badea.
Și pentru că am deschis paranteza cupelor monomarcă, nu putem omite dominația lui Eliott Delecour de la Clio Rally5 Challenge, pe cea a lui Sandrin Tommaso de la 208 R2 Cup sau pe a lui Daniel Militon de la Cupa Dacia, acesta din urmă asigurându-și triumful și la RC5N.
Totuși, lucrurile au stat ceva mai diferit la Swift Cup, unde Alex Cazacu a pierdut șansa de a-și apăra titlul din urmă cu un an, după ce o eroare în parcul de service a făcut ca pe mașina acestuia să ajungă o anvelopă în plus, ceea ce i-a adus o penalizare de un minut. Astfel, Sorin Lungu a bifat prima sa victorie din carieră, la prima participare alături de Ionuț Lazăr.
Podium exclusiv maghiar la două roți motrice spate, acolo unde, profitând și de problemele lui Tempestini din prima zi, Tajmel Tibor cu Kovács Tibor s-au impus cu un avantaj de peste un minut în fața lui Czezinger Kristóf și navigatorului său Nagy Attila, originar din Odorheiu Secuiesc.
Podiumul a fost completat de Tárkányi Sándor, alături de copilotul său Bugner Marcell. Situația a fost ușor asemănătoare și la NAT12, acolo unde însă Florian Nițurad cu Mihai Popa s-au clasat pe poziția secundă, scoțându-i din zona podiumului pe ocupanții ultimei trepte a podiumului RWD.
Dintre toate cele 4 echipaje aliniate la startul etapei în cadrul clasei NAT11, doar Cătălin Ienășel împreună cu Călin Fărăgău au ajuns la finalul celor 12 probe speciale, în vreme ce soții clujeni Flaviu și Andreea Stanciu s-au impus fără emoții în ierarhia generală a Trofeului Rally Start.
Secondat în premieră de Patricia Hrincă, maramureșeanul Balázs Botond a obținut prima sa victorie în clasamentul absolut al unei etape din Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, bifând în același timp și reușita categoriei I2. Clujenii Borbély Lőrincz și Marcel Chinceș s-au impus în cadrul categoriei I1, iar Peter Havrilla cu Kovács Lorand au bifat cu succes prima participare comună, punctând la categoria I3.
Credit foto: ABimages.ro
Sursa: comunicat remis autostiri.ro