După aproximativ 8.000 de kilometri, cea mai solicitantă ediție saudită a Raliului Dakar se va
încheia pe 19 ianuarie, în Yanbu. Cu două etape din totalul de 12 rămase de parcurs, sătmăreanul Emanuel Gyenes ocupă locul 10 în clasamentul piloților privați și locul 22 la general, chiar dacă concurează fără sprijinul unei echipe de asistență tehnică.
La ieșirea din Empty Quarter, deșertul Rub’ al Khali, unul dintre cele mai puțin explorate locuri de pe Terra și locul unde organizatorii raliului au decis să testeze o probă de 48h cu oprire pe timpul nopții, Mani se afla pe locul 25 în clasamentul general. Pe 13 ianuarie, în ziua de pauză din Riyadh, a schimbat setările suspensiilor, pregătindu-se pentru a doua săptămână și a avut un ritm foarte bun în etapa a șaptea.
Aceasta a fost cea mai lungă zi din raliu, cu un total de 874 kilometri, dintre care 483 kilometri de probă specială. Drumul din capitala Arabiei Saudite către nord, unde pe 16 ianuarie s-a ajuns în AlUla, a fost presărat cu probe speciale care i-au stors de energie pe concurenții de la moto.
A fost un traseu extrem de variat care a inclus sute de kilometri prin zone cu nisip fin și piatră ascunsă, văi cu pietriș și mult praf, canioane, dune mari, dune sparte, iarba cămilei, râuri secate și platouri extrem de rapide.
Navigația a fost dificilă în fiecare zi din această a doua săptămână de raliu și, potrivit organizatorilor, va fi complicată până la ultimul kilometru de probă specială din Dakar 2024.
Emanuel Gyenes (#34, Autonet Motorcycle Team): „Din păcate, săptămâna a început cu dispariția colegului de la Original, Carles Falcon, care a suferit o accidentare foarte dură în a doua etapă a raliului și fusese transportat în Spania.
Ultimele două zile au fost foarte solicitante fizic și cu mult praf. Într-o secțiune din etapa a noua, a fost atât de mult praf, încât a trebuit să ies un pic din traseu să văd pe unde merg. Din păcate, am ratat un waypoint care avea o rază mică de activare și a trebuit să mă întorc să-l marchez. Cred că am pierdut 5 minute din cauza aceasta.
Mai sunt două etape până la podiumul de sosire și voi încerca să fiu prudent, pentru că și din AlUla către Yanbu vom avea foarte multă piatră și vom rula mult în canioane“. Pe 18 ianuarie se concurează în etapa a 11-a, AlUla – Yanbu, concurenții urmând să ajungă în bivuacul de pe malul Mării Roșii după un total de 529 kilometri, din care 420 kilometri de probă specială. Vineri se va concura în ultima probă specială, de 175 kilometri, care nu se anunță extrem de dificilă, dar care nu va avea o navigație simplă și îi va încurca un pic pe concurenții din top 30, pentru că startul se va da în ordine inversă și vor fi nevoiți să meargă în foarte multe urme.
Podiumul de sosire va fi transmis live pe conturile de social media ale Raliului Dakar, începând cu 11:15 (ora României). Mani Gyenes va reveni în România, duminică, 21 ianuarie, ora 13.30, cu o cursă de la Paris.
Mai multe detalii despre cum decurge raliul: Official website of the Dakar Rally
Ce înseamnă Original by Motul / Malle Moto:
Concurenții de la această categorie a Raliului Dakar nu beneficiază de asistență tehnică. La
finalul fiecărei zile, când ajung în bivuac, trebuie să-și pregătească singuri motocicleta pentru
etapa următoare. Organizatorii transportă pentru fiecare rider o cutie în care acesta își pune câteva piese și diverse accesorii, un set de roți, un cort, o geantă de voiaj, un set de roți și un set de pneuri. Participanților li se mai pun la dispoziție: generator, compresor, trusă de scule, sac de dormit, covoraș de lucru etc. Dimensiunea cutiei: 80 cm x 45 cm x 30 cm – 80 litri. Se spune că aceasta este cea mai apropiată formă de modul în care se concura în primele ediții din Africa ale Raliului Dakar. Pentru al doilea an consecutiv, ASO – Amaury Sport Organisation (organizatorii raliului) l-au desemnat pe Emanuel Gyenes ambasador al acestei categorii, iar printre debutanții pe care i-a îndrumat în această ediție se află Gioele Meoni, fiul lui Fabrizio Meoni, (câștigătorul raliului în 2001 și 2002) și Tobias Ebster, actualul lider Original by Motul și nepotul lui Hans Kinigardner. Acest rol de ambasador îi permite lui Mani să beneficieze de logisitca pusă la dispoziție de către organizatori, însă nu punctează. Cei care au fost pe podiumul categoriei sau în primii 30 la general s-a decis să nu mai puncteze, pentru a le da o șansă concurenților cu mai puțină experiență.
Emanuel Gyenes – repere din palmares
– 2007, prima participare & primul finiș în Raliul Dakar, ultima ediție din Africa;
– 2011, prima victorie la clasa Maraton (o clasă în care de-a lungul celor două săptămâni de
cursă nu ai voie să schimbi o serie de componente printre care se numără motorul și bascula.
Această clasă nu mai există în prezent);
– 2015, a doua victorie la clasa Maraton;
– 2020, câștigător clasa Original by Motul/ Malle Moto;
– 2021, locul 2 clasa Original by Motul/ Malle Moto, la șapte luni după tripla fractură de la
piciorul drept.
Sursa (foto și video): comunicat remis Autostiri.ro
[…] Sponzorizat de newsflash.ro Citeste continuarea pe autostiri.ro […]